Vasile Bănescu are în continuare funcţia de purtător de cuvânt al Patriarhiei Române, a precizat, vineri, Cancelaria Sfântului Sinod a Bisericii Ortodoxe Române.
Vasile Bănescu nu a fost demis
Vasile Bănescu și-a păstrat funcţia de purtător de cuvânt al Patriarhiei Române, iar „reorganizarea” Biroului de presă nu înseamnă demiterea acestuia, a ținut să precizeze Cancelaria Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.
„Întrucât în urma difuzării comunicatului de presă oferit ieri (n.r. joi) de Cancelaria Sfântului Sinod au apărut în spaţiul public interpretări eronate referitoare la prezenţa în funcţie a purtătorului de cuvânt al Patriarhiei Române, precizăm că domnul Vasile Bănescu ocupă în continuare funcţia de purtător de cuvânt al Patriarhiei Române în cadrul Biroului de presă şi relaţii publice al Patriarhiei, iar reorganizarea acestui sector nu înseamnă demiterea acestuia, ci îmbunătăţirea activităţii acestui sector prin cooptarea şi a altor specialişti în comunicare, inclusiv clerici”, a transmis sursa citată, într-o clarificare referitoare la comunicarea mediatică a Patriarhiei Române.
Teodosie, dojenit. Vasile Bănescu, pedepsit
ÎPS Teodosie primește dojană sinodală. Este decizia luată, joi, în Ședința Sfântului Sinod. Pe ordinea de zi a fost „atitudinea” Arhiepiscopului Tomisului. Și purtătorul de cuvânt al BOR, Vasile Bănescu, a avut de suferit în urma ședinței. I-au fost restrânse atribuțiile pe partea de comunicare.Va
Comunicatul de presă emis de Cancelaria Sinodului confirmă faptul că, în urma judecății, ÎPS Teodosie s-a ales cu dojană sinodală scrisă. Mai exact, aceasta înseamnă o mustrare sau un avertisment în formă scrisă, „pentru încălcarea ordinii statutare a Bisericii și tulburarea păcii din viața Bisericii și a societății”.
Conform legii bisericești, această pedeapsă este cea dintâi opțiune pentru persoanele supuse judecății, fiind și o pedeapsă vremelnică. De precizat că, în rândul clericilor, există două categorii mari de pedepse: cele vremelnice și cele definitive.
Concluziile Sinodului îl vizează și pe purtătorul de cuvânt al BOR, Vasile Bănescu. Comunicatul oficial spune că începând cu data de 1 martie, el nu va mai emite comunicate de presă în numele Patriarhiei Române, acest lucru fiind preluat de Cancelaria Sfântului Sinod. Motivul deciziei? „Opiniile personale ale domnului Vasile Bănescu nu sunt echivalentul unui comunicat de presă”, se arată în comunicatul de presă.
„Comunicatele de presă ale Patriarhiei Române vor fi emise de Cancelaria Sfântului Sinod, până la reorganizarea Biroului de Presă al Patriarhiei Române”, potrivit aceluiași comunicat transmis, joi, de Cancelaria Sfântului Sinod.
Știrea inițială:
ÎPS Teodosie, subiect de discuție în Sinodul BOR. Arhiepiscopul Tomisului va fi tras la răspundere pentru "actele de răzvrătire şi indisciplină"
Sinodul Bisericii Ortodoxe Române se reuneşte în şedinţă joi, unul dintre punctele de pe ordinea de zi urmând a fi "încălcarea ordinii statutare a Bisericii şi tulburarea păcii din viaţa Bisericii şi a societăţii prin acte de răzvrătire, indisciplină şi presiune publică" de către arhiepiscopul Tomisului, Teodosie, potrivit Agerpres.
Cancelaria Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a transmis pe 9 februarie că solicitarea Arhiepiscopiei Tomisului de a deveni Mitropolie a fost discutată şi respinsă în şedinţa din 4 - 5 martie 2003 a Sfântului Sinod al BOR, prezidată de Patriarhul Teoctist.
"În ultimii doi ani, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Teodosie a solicitat de mai multe ori Cancelariei Sfântului Sinod ca ridicarea Arhiepiscopiei Tomisului la rang de Mitropolie să fie înscrisă din nou pe ordinea de zi a Sfântului Sinod, aducând în acest sens mai multe argumente de ordin istoric, cultural şi sociologic. De fiecare dată, Cancelaria Sfântului Sinod a răspuns că, potrivit Statutului pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române, o mitropolie este constituită din două, trei sau mai multe eparhii, iar ierarhii acestora formează împreună un sinod mitropolitan", a precizat Cancelaria Sfântului Sinod.
ÎPS Teodosie vrea ridicarea Arhiepiscopiei Tomisului la rang de Mitropolie
De asemenea, potrivit sursei citate, "întrucât nicio eparhie vecină cu Arhiepiscopia Tomisului nu doreşte să intre în componenţa unei viitoare Mitropolii a Tomisului, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Teodosie insistă cu înverşunare ca doar eparhia pe care o păstoreşte să devină mitropolie, după modelul unor mitropolii din Bulgaria, încălcând astfel ordinea statutară a Bisericii Ortodoxe Române, care, în prezent, nu prevede existenţa unor mitropolii onorifice, fără sinod mitropolitan".
"De aceea, încălcarea ordinii statutare a Bisericii şi tulburarea păcii din viaţa Bisericii şi a societăţii prin acte de răzvrătire, indisciplină şi presiune publică vor fi înscrise pe ordinea de zi a viitoarei şedinţe a Sfântului Sinod", mai preciza sursa citată.
Pe 12 februarie, Arhiepiscopia Tomisului a transmis că IPS Teodosie "rămâne în deplină ascultare" faţă de patriarhul Daniel şi Sfântul Sinod al BOR, accentuând că "zbaterile" unora de a provoca un conflict între Patriarhia Română şi arhiepiscopia de la malul mării sunt "nepotrivite şi lipsite de temei".
"Aşa cum a subliniat în toate ocaziile, Înaltpreasfinţitul Părinte Teodosie rămâne în deplină ascultare faţă de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel şi faţă de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Considerăm nepotrivite şi lipsite de temei zbaterile diferitelor cercuri de influenţă nebisericeşti de a stârni un conflict între Patriarhia Română şi Arhiepiscopia Tomisului", au transmis, printr-un comunicat, reprezentanţii Biroului de presă al Arhiepiscopiei Tomisului.
Conform sursei citate, "dreptul istoric al Mitropoliei Tomisului" nu va fi lăsat să fie trecut "în uitare".
"În ciuda tuturor eforturilor de a se trece în umbră şi eventual, în uitare, un adevăr atât de important pentru Biserica Ortodoxă Română şi pentru neamul pe care îl păstoreşte precum dreptul istoric al Mitropoliei Tomisului, Arhiepiscopia Tomisului, în calitatea ei de unică succesoare a acestui tron păstoresc, nu va înceta să îşi exercite atribuţiile, în limitele statutare şi regulamentare, pentru a oferi tuturor, oricând şi pretutindeni, argumentaţia atât de bogată a propriei descendenţe", reiese din comunicat.