Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

INTERVIU EXCLUSIV. Mesajul gimnastelor române înainte de finala pe echipe din această seară: ”O să fie un concurs greu. Vom da totul”

România va concura, în această seara, de la ora 19:15, la Jocurile Olimpice de la Paris în finala pe echipe la gimnastica feminină pentru prima dată în ultimii 12 ani.

Într-un interviu acordat în exclusivitate pentru Euronews România, fetele au recunoscut că au emoții mari înaintea competiției. Sunt hotărâte să facă tot ce pot pentru o medalie.

”Astăzi, o să dăm totul din noi”

Sabrina Maneca Voinea, gimnastă: Pentru noi, calificarea aceasta înseamnă foarte mult. Concursul a decurs foarte bine. Mereu se poate și mai bine, dar suntem mândre de noi pentru acest rezultat minunat. Astăzi o să facem un concurs cât putem de bun și o să dăm totul din noi.

Andreea Preda, gimnastă: Am avut ceva emoții, nu mi le-am putut controla atât de bine cum mi-am dorit. Sunt mândră de fete că au reușit să dea din ele tot ce au avut mai bun și că am reușit să ne calificăm în finală.

Lilia Cosman, giminastă: La concurs a fost destul de bine. La primele trei aparate, a fost foarte bun, dar la a patra am greșit puțin eu. Știu că pot mai bine și o să facem azi mai bine.

”Suntem montate să facem un concurs foarte bun”

Ana Maria Bărbosu, giminastă: Seara s-a încheiat foarte bine cu calificare pe echipe și nu numai. Am fost foarte bucuroase, dar astăzi suntem montate să facem un concurs foarte bun și să ne bucurăm de tot ce trăim.

Amalia Ghigoarță, gimnastă: Aveam emoții pentru a intra sau nu în finală. Suntem tare bucuroase că am reușit să avem o echipă bună care să fie în primele opt. Sper să fie bine, să ne bucurăm de concurs că nu oricine poate visa să fie în primii opt.

Ana Maria Bărbosu, giminastă în trei finale: Înseamnă foarte mult pentru că mi-am dorit de mult timp să am o finală pe lângă cea de la individual compus în care am mai fost și la mondiale înainte. Mă bucur foarte mult că am reușit să intru și într-o finală și pe aparat. Sunt foarte bucuroasă și mândră de fete că am reușit să intrăm și în finala pe echipe.

”O să fie un concurs greu”

Lilia Cosman, giminastă: O să fie un concurs greu, dar sunt mândră de noi că am reușit să ne calificăm. Mă bucur că putem să arătăm ce mai putem să facem.

Sabrina Maneca Voinea, gimnastă: Sunt mândră de mine că am ajuns aici și că am trei finale. Mi-am dorit foarte mult finala pe echipe și finala la bârnă și sol. Am muncit atâția ani ca să dăm dovadă de ceea ce putem.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE