La final de an 2024 care ne-a dat și încă ne mai dă bătăi de cap, ne întrebăm, la modul cel mai onest, unde am greșit ca societate.
S-a vorbit mai mult decât oricând despre importanța educației. Parafrazând versurile piesei „Ne place”, a celor de la ROA, educația ar trebui să fie exact ca muzica: să ne țină de mână, ca o mamă bună.
Pe muzicianul Cezar Stănciulescu, cunoscut și sub numele de Junkyard, îl vezi mai rar în afara scenei. Nu obișnuiește să dea interviuri și nici nu este un împătimit al rețelelor de socializare. Ceea ce, în timpurile actuale, nici măcar nu e un lucru rău.
Deși este absolvent de Drept, Cezar Stănciulescu a ales muzica, care a devenit, de fapt, pasiune de cursă lungă. Fost solist vocal al formației Șuie Paparude și unul dintre cei doi membrii fondatori ai grupului ROA, Rise of Artificial, Cezar are fani din cel puțin trei generații sociale, cum sunt ele denumite astăzi: generația X, Millenials și Zoomerii, adică generația Z.
La final de an 2024 care ne-a dat și încă ne mai dă bătăi de cap, ne întrebăm, la modul cel mai onest, unde am greșit ca societate. S-a vorbit mai mult decât oricând despre importanța educației. Parafrazând versurile piesei „Ne place”, a celor de la ROA, educația ar trebui să fie exact ca muzica: să ne țină de mână, ca o mamă bună.
Cezar Stănciulescu (Junkyard): „Mare parte din educația mea a venit din familie”
Alida Mocanu: Bine te-am găsit, Cezar! Vorbeam mai devreme despre faptul că anul acesta, dincolo de alegeri, s-a vorbit, poate mai mult decât în ultimii ani, despre educație, despre tineri. A fost un val din acesta de dezbateri și îți propun să ne întoarcem în timp, pentru că noi doi facem parte dintr-o cu totul altă generație, aceea care a crescut în anii ‘80. Ce însemna atunci educația pentru tine, așa cum ți-a fost ți transmisă?
Cezar Stănciulescu, muzician: Educația pentru mine în anii ‘80? Păi, în afară de școală, școala pe care toată lumea trebuia să o facă într-un fel sau altul, mare parte din educația mea a venit din familie, de la părinți, de la valorile și gusturile personale pe care mi le-am dezvoltat și pe care le-am căutat în timp, ajutat, normal, de educația asta personal, educația din familie. Și așa cred că am reușit să trec un pic mai departe de a gândi într-un anumit fel, care poate, în 2024, nu e foarte bun.
Alida Mocanu: Mama ta era profesoară de limba engleză, asta ajuta cumva, pentru că era ca o fereastră spre altceva…
Cezar Stănciulescu, muzician: Da, era profesoară de limba engleză, a scris și manuale, a scris și cărți de gramatică. Din păcate, mama s-a stins destul de repede. Ar fi continuat foarte bine în cariera asta și ar fi ajuns destul de departe. Asta a fost o influență. Părinții, familia sunt cei care m-au educat și m-au adus în punctul ăsta, pe direcția a mea.
Alida Mocanu:Este foarte greu de înțeles pentru cei tineri de astăzi că momentul 1990 pe cei tineri ne-a prins într-o debusolare personală, pentru că era un șoc cultural. Repere nu aveam mai deloc…
Cezar Stănciulescu, muzician: Păi fiecare până la urmă își căuta reperele din gură în gură, reperele culturale, în cazul meu, reperele muzicale. Primele repere le-am ascultat pe niște casete audio sau benzi de magnetofon înregistrate la mâna a 7-a sau le-am ascultat la Radio Europa Liberă, pe ascuns, la emisiunea Metronom și, plus toată cultura aceea vestică, nu neapărat doar vestică, în fond, cultura e peste tot. Dar m-a ajutat și ne-a ajutat s-o luăm pe calea asta un pic mai deschisă și nu atât de tradițională.
Cezar Stănciulescu (Junkyard): „Meseria m-a ajutat să fiu optimist”
Alida Mocanu: Uite, ai spus Metronom. Mi-am amintit de Andrei Voiculescu, înainte fusese, cred, Cornel Chiriac, dacă nu mă înșel…
Cezar Stănciulescu, muzician: Muzica era, chiar da, cam singura fereastră muzicală liberă. Era foarte importantă și mă bucurăm că reușeam să prindem la radioul acela de lemn, nu mai știu ce marcă, reușeam să prindem emisiunea (Metronom – n.red.) și să ascultăm, plus știrile despre ceea ce speram toți că se va întâmpla.
Alida Mocanu: Parcursul tău muzical a urmat cumva pașii României în ultimii 35 de ani. Din comunism până într-o perioadă a tuturor libertăților. Tu cum ai simțit trecerea asta? Ai avut momente când, de exemplu, ai zis că nu se schimbă nimic?
Cezar Stănciulescu, muzician: Nu. Noi am avut tot timpul un entuziasm din ăsta și am avut și destul de multă încredere că o să reușesc. Și m-a ajutat foarte mult faptul că știam că vreau să fac treaba asta, îmi doream să ajung să lucrez într-un studio, într-un studio de sunet și să fac sunet, să fac muzică și ce-o mai fi și am fost destul de hotărât și am insistat. Și meseria asta și pasiunea asta m-au ajutat să fiu în continuare optimist pe drumul ăsta, chiar dacă într-adevăr nu tot timpul se arăta că tot ce vreau eu să fac, muzica pe care vreau să o scriu sau versurile, mesajele ar ajunge la multă, multă lume. Din fericire s-a întâmplat, mă rog, pe un segment, pe o nișă, să zicem așa, și am avut răbdare.
Alida Mocanu: Tu ești printre artiștii cu un parcurs foarte serios, echilibrat, în sensul în care niciodată nu ai ieșit în evidență prin nu știu ce tertipuri…
Cezar Stănciulescu, muzician: Păi e o chestie pe care probabil și în viața mea personală o practic, nu sunt pe circăreală. Și din cauza asta am încercat să facem lucrurile cam cum vrem noi și cred că am reușit. E o chestie foarte importantă care vine și din educație și e o rețetă pe care mi-ar plăcea să o transmit multor oameni, să își găsească un drum clar și să facă ceea ce le place. Dar să facă bine și mult mai extins decât ca un simplu hobby.
Alida Mocanu: Unde crezi că s-a greșit în societate? Crezi că educația și cultura au fost privite ca fiind o lebădă neagră a societății?
Cezar Stănciulescu, muzician: Păi, în primul rând, mulți oameni au fost descurajați. Mulți oameni care poate ar fi putut să influențeze la rândul lor alte și alte segmente de generații. Mulți dintre oamenii ăștia au plecat, pentru că nu au fost încurajați atât de mult ca să nu zicem că nu au fost de fapt încurajați deloc. În România, probabil sunt foarte mulți care nu știu, anii ‘90 erau începuturile democrației, dar nu erau neapărat foarte diferiți de anii ‘80 din anumite puncte. Sărăcia aia nu trebuie uitată. Anii 2000 cumva au început să ridice nivelul. Pentru mine, lucrurile au început să funcționeze când am început să muncesc și să am un salariu, asta e tot. Și abia târziu după, am avut noroc să câștig bani și din muzică.
Alida Mocanu: Tu cu tehnologia cum te-ai transformat ca muzician? Inclusiv în legătura ta cu oamenii, în comunicarea asta pe care zilnic suntem nevoiți să o susținem?
Cezar Stănciulescu, muzician: Într-adevăr, e o chestie importantă, adică nu poți să mergi împotriva curentului. Trebuie să recunosc că eu am mers mai mult pe mal așa, n-am mers cu curentul, dar m-am mai băgat în apele astea. Nu sunt înnebunit după genul ăsta de comunicare și după toată vorbăria asta continua, când fiecare are ceva de spus și are ceva de arătat. E prea multă informație pentru mine, dar într-adevăr, pe unii artiști îi ajută. Mulți oameni sunt ajutați de lucrurile astea pentru că în felul ăsta ce fac ei ajunge la oameni și speranța e să ajungă să fie gustați și apreciați de oameni. Uneori, în România, cam joci la perete…
Cezar Stănciulescu (Junkyard): „Nu am mers niciodată strict pe mesaje complicate”
Alida Mocanu: Da, trebuie să ai un mesaj gălăgios sau uneori chiar agresiv…
Cezar Stănciulescu, muzician: Gălăgios, agresiv, da. Într-adevăr, sunt lucrurile astea. Noi niciodată n-am mers strict pe mesaje complicate. Mie îmi plac mesajele complicate, dar am încercat să mergem și pe lucruri simple. Lucrurile simple tot timpul au ajuns unde trebuie. Mi-ar fi plăcut ca și muzica complicată și mesajele complicate să ajungă la oameni, la public. Au ajuns lucrurile astea, dar au ajuns la oamenii noștri. Cum se spune că, până la urmă, ai niște prieteni, niște oameni ai tăi care tot timpul te-au susținut și te bucuri pentru asta. Adică eu mă bucur că sunt și oamenii ăștia, dar suntem în 2024 și văd că lucrurile se cam duc în alte direcți.
Alida Mocanu: Te-ai gândit în ultima vreme să pleci din țară?
Cezar Stănciulescu, muzician:Eu, din fericire, am avut și am aici concerte, am avut job-uri, am avut și public și da, din cauza asta, datorită acestei cauze n-am renunțat. Dar dacă lucrurile se schimbă, nu se știe niciodată. Sunt atâția oameni care au fost plecați, au văzut, au încercat sau chiar au reușit să facă lucrurile în altă parte. Până la urmă trebuie să te adaptezi, trebuie să găsești un loc al tău și un loc îl găsești și făcând ceea ce îți place și învățând cât mai multe lucruri, învățând să faci cât mai bine ce ți-ai propus, cu jumătăți de măsură și cu genul ăsta de atitudine nu merge. Poate din cauza asta e educația unde e…
Alida Mocanu: Cum spun românii: Lasă că merge și așa…
Cezar Stănciulescu, muzician: Da, sunt multe vorbe din astea românești. Unele sunt bune, altele sunt proaste. Pe mine mă enervează de multe ori toate proverbele astea, care, na!, sunt un fel de apărare, știi, un fel de pledoarie: Domnule, noi nu suntem vinovați că, uite, lucrurile se pot întâmpla și așa! Și eventual mai vii și cu o mantră din asta și eventual zici n-avem ce să facem, ce să facem, n-avem ce să facem? Asta chiar se întâmplă.
Alida Mocanu: Da, mai avem și acea vorbă: „Cine v-a lucrat aici?”. Noi râdem, dar, dincolo ea, se ascunde foarte multă neputință, oameni în funcții greșite etc.
Cezar Stănciulescu, muzician: Da, sunt prea multe prietenii și prea multă impostură. Și mediocritate. La un moment dat, e prea evident că unii sunt niște idioți. Și poate ar trebui să stea un pic mai departe, măcar așa de bun-simț. Dacă există, nu-mi dau seama. S-ar putea să nu existe uneori, iar aici e altă falie. Eu am sperat că, făcând muzică, mesajele mele o să schimbe multă lume. Am reușit să fac treaba asta într-o anumită măsură, să-i bucur pe mulți oameni. Mi-ar fi plăcut să se întâmple la o scară și mai mare, dar mi-am dat seama că uneori nu cred că vorbim aceeași limbă. Și aici chiar m-am uitat cum să rezolv, cum să rezolv treaba asta, ce să cânt? Mă rog, nu știu…
Alida Mocanu: Aveți un clip, voi, ROA, cu multe referințe culturale, acolo, în muzeu, sunt niște lucrări de artă…
Cezar Stănciulescu, muzician: Da, i-am zis VANDAL MINIMAL și într-adevăr versurile sunt, mesajul e foarte diferit de ce se întâmplă în clip și într-adevăr sunt multe referințe. Contează să existe și referințele astea, dar mai contează să și intre pe ureche și să rămână acolo.
Cezar Stănciulescu (Junkyard): „Suntem în 2024. Alte valuri au venit peste noi”
Alida Mocanu: Are și un pic de umor…
Cezar Stănciulescu, muzician: Sunt multe lucruri astea din astea ironice și amuzante în texte și tot felul de situații și tot felul de jocuri din astea de cuvinte. Intenția mea în spate n-a fost niciodată doar să râdem. A fost și să ating niște niște subiecte destul de sensibile. Cred că le-am atins uneori. Dar repet, suntem în 2024, alte valuri au venit peste noi cu alte mesaje și cu alte apucături. Nu știu ce să zic, om vedea, din fericire, uite, acum am a apărut și un lungmetraj la care am făcut muzica. Este un documentar, „Boxing with myself” despre artistul vizual foarte cunoscut Ion Grigorescu, un film realizat de Andreiana Mihail. Și astea sunt niște realizări foarte importante, adică e bine și mă bucur că încă putem să facem lucrurile astea și sper să putem să le facem și în continuare, să facem muzică, să facem muzică de film, asta îmi place mult. Până la urmă, să creăm liber, să ne spunem, să ne transmitem mesajele.
Alida Mocanu: Tu apari foarte rar public, în sensul în care nu ești artistul care în fiecare lună mai apare așa, mai dă un interviu, mai povestește despre el. Ești un pic mai retras…
Cezar Stănciulescu, muzician: Eu apar rar, pentru că nu mă cheamă lumea… Te cheamă dacă ești, dacă vorbești pe limba lor și poate sunt multe, multe locuri unde nu vor să audă tot felul de adnotări din astea împotriva curentului.
Alida Mocanu: Voiam să te întreb, este o curiozitate: ce citește, ce muzică ascultă, la ce filme se uită Cezar Stănciulescu?
Cezar Stănciulescu, muzician: Trebuie să recunosc că ultima carte pe care am citit-o, poate târziu pentru pasiunea mea pentru Science Fiction, a fost FUNDAȚIA. N-am avut niciodată răbdare să o citesc. Până la urmă am reușit și mi-am dat seama că, de fapt, din nou, revenim la trendul actual, este un roman politic și mă gândeam că, frate, deci peste tot, peste tot există politică, și în literatură, și în filme. Da, îmi plac filmele Science Fiction, îmi plac tot felul de filme și de săli de cinema mici, dar și Blockbuster, mă rog, în anumite limite. Dar, repet, îmi plac filmele din zona de Comic Books și din zona Science Fiction.
Despre muzică îmi plac atât de multe genuri de muzică, începând de la muzica clasică, pe care n-am îngustat-o de la început. Dar trebuie să recunosc că am început să o ascult și să încerc s-o înțeleg. E o chestie mult prea complicată pentru mintea unui om neantrenat, dar am încercat să s-o ascult, s-o înțeleg. Muzica electronică normală asta îmi place la nebunie, apoi îmi place muzica foarte grea, metale, ăsta e momentul de început pentru mine, a fost primul meu gen muzical. Primul salt de energie pe care l-am primit de la muzică ascultând niște trupe de heavy metal și mergând mai departe la trash metal și mai sus și mai sus.
Alida Mocanu: La final, ai putea să le transmiți un mesaj nu doar celor tineri, ci oamenilor care simt că și-au pierdut reperele?
Cezar Stănciulescu, muzician: Un mesaj ar fi să-și găsească o cale, să-și găsească un drum. Deci da, ăsta ar fi mesajul. Până la urmă, să găsești un drum și să ai încredere e o chestie foarte grea, să ai încredere în tine și să muncești pe drumul ăla și în direcția aia care chiar te atrage. Mulți oameni nu fac treaba asta și suferă. Mulți oameni nu fac treabă, suferă și sunt nemulțumiți. Și poate la orice nivel apar și frustrările astea, la nivel de țară. Nu că despre asta e vorba. Ăsta e mesajul. Să fii perseverent, dar nu în prostii! Ci în lucruri-care îți plac și care sunt în limitele bunului simț și al moralului și al felului civilizat de a fi.
