Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Dispare informarea zilnică despre bilanțul COVID-19 din România. Cum vor fi raportate cazurile noi și decesele

Buletinul zilnic privind cazurile de infectare, decesele și internările COVID în România va dispărea, au anunțat reprezentanții Ministerului Sănătății.

„De acum înainte, veți primi o informare săptămânală privind situația COVID. Ea va transmisă în fiecare zi de luni”, a declarat sursa citată.

Decizia a fost luată de reprezentanții din Sănătate după ce săptămâna trecută s-a oprit scăderea numărului de infectări înregistrate. 

Potrivit datelor centralizate de Graphs.ro, și numărul de reproducție a ajuns la 1, prag de la care numărul de infectări începe din nou să crească.

Astfel, în intervalul 6 - 12 iunie 2022 au fost înregistrate 2.112 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2. 267 dintre cazurile noi din ultima săptămână sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE