Incendiile se țin lanț de Grecia. Un incendiu puternic a izbucnit azi-noapte în Skala Potamia, una dintre cele mai populare stațiuni de pe insula Thassos.
Din cauză că focul a izbuncit noaptea, a fost imposibil ca elicopterele să intervină. Astfel, chiar în această dimineață, pompierii s-au deplasat la fața locului pentru a încerca să stingă flăcările.
„Imediat, după ce a izbucnit incendiu, persoanele din jur au alertat autoritățile, care la rândul lor au intervenit foarte rapid. Din cauza vântului foarte puternic, vegetație, temperaturi ridicate și secetă, flăcările s-au extins foarte rapid. S-a intervenit doar terestru, au fost foarte multe echipe mixte de voluntari. După ora 6:00 dimineața, au venit și elicopterele și avioanele.
Dacă aseară vedeam imagini cu flăcări roșii, acum vedem doar fum. Cred că autoritățile vor reuși să restrângă aria incendiului. Turiștii nu au fost afectați de aceste incendii. Nici nu au fost panicați, ca alte dăți. Facem apel la calm și prin intermediul dumneavoastră. E bine ca aceștia să nu plece de la plajă sau cazare, astfel pot permite autorităților să se miște foarte rapid. Aseară, doi voluntari au fost răniți de un copac care a căzut, sunt ok acum. Sunt aproximativ 100 de pompieri care au intervenit , 30 de vehicule”, a declarat Dan Drăgan, român stabilit în Thassos, Forum Thassos și Forum Grecia.
Reacția MAE:
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) precizează că, în contextul temperaturilor ridicate înregistrate în Republica Elenă, în insula Thassos, s-a produs un incendiu de vegetaţie, care afectează în prezent estul insulei. Autoritățile elene au dispus evacuarea persoanelor din zonă, în timp ce pompierii luptă pentru stingerea incendiului.
MAE informează că, până la acest moment, la nivelul misiunii diplomatice și al oficiului consular nu au fost recepționate solicitări de asistență. În context, MAE recomandă cetățenilor români care se află pe Insula Thassos să evite deplasările în zona afectată de incendiu și să informeze de îndată Consulatul General al României la Salonic dacă sunt afectați de efectele acestui incendiu.
Ambasada României la Atena și Consulatul General al României la Salonic continuă monitorizarea cu atenție a situației și menţin permanent contactul cu autoritățile locale, fiind pregătite să acorde asistență consulară, conform competențelor legale, în funcție de solicitări.
MAE reamintește că cetățenii români afectaţi pot solicita asistenţă consulară la următoarele numere de telefon ale Ambasadei României la Atena :+30 210 6728879, +30 210 6744544, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență sau la numărul de urgenţă al misiunii diplomatice: +30 697 8996222.