Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Incendiu puternic de vegetație în Cehia. Autoritățile au transmis locatarilor să țină geamurile închise

Cetăţenii din multe zone ale Republicii Cehe au fost sfătuiţi de către pompieri să ţină ferestrele închise. Țara se confruntă cu un incendiu care a izbucnit în Parcul Naţional Elveţia Boemă.

Zona afectată se află la graniţa cu Germania și arde de duminică. Pe fondul temperaturilor foarte mari şi a secetei, vânturile puternice au împrăştiat fumul în toată ţara.

Mirosul de fum a ajuns în capitala ţării, Praga, la 100 km spre sud. De asemenea, a fost depistat fum în zona Pardubice, la 180 km spre sud-est.

Sute de pompieri cehi au fost dislocaţi în timp ce incendiul a distrus zone de pădure şi case din satul Mezna. Incendiul ameninţa şi satul din apropiere, Hrensko, de lângă graniţa cu Germania, iar zeci de persoane au fost evacuate.

Trei echipe de pompieri germani au plecat ulterior spre partea germană a graniţei, când focul a început să se extindă. Turiştii au fost îndemnaţi să evite zona, deoarece alarma a fost trasă în jurul zonei Bad Schandau, în parcul naţional Elveţia Saxonă. Ministrul Mediului şi Pădurilor din statul estic Saxonia a spus că incendiul reprezintă o tragedie pentru regiune şi pentru toţi cei care se bazează pe turism pentru supravieţuire.

”În Elveţia Boemă se produc incendii în fiecare an, dar nu de o asemenea amploare. Nu mai vorbim de hectare, ci mai degrabă de kilometri pătraţi”, a declarat şeful parcului naţional, Pavel Benda, pentru presa locală.

Parcul național, atracție turistică populară

Parcul naţional este o atracţie turistică populară şi există temeri pentru arcul din piatră de nisip care s-a format natural - cel mai mare din Europa - care a apărut într-o serie de filme, inclusiv Cronicile din Narnia.

Serviciul de pompieri ceh a primit nenumărate apeluri cu privire la valul de fum şi a făcut apel la cehi să nu îi contacteze decât dacă văd flăcări. Neatenţia oamenilor ar reprezenta cauza incendiului, a afirmat Rob Cameron, de la BBC din Praga.

Elicoptere cehe au umplut găleţi cu apă din fluviul Elba înainte de a se îndrepta către incendiu. Pompierii din Slovacia, Polonia şi Italia, precum şi Germania au răspuns solicitărilor de ajutor în cadrul mecanismului de protecţie civilă al Uniunii Europene.

Deşi nu au fost raportaţi răniţi în urma incendiului, sute de persoane şi-au evacuat locuinţele de duminică. Premierul Petr Fiala a vizitat, marţi, locul incendiului.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE