Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Hidrocentrale în arii protejate: CCR a amânat cu o săptămână pronunțarea unei decizii în privința controversatei legi

UPDATE Curtea Constituțională a amânat cu o săptămână pronunțarea unei decizii în privința controversatei legi care permite construcția de hidrocentrale în ariile naturale protejate.

Știre inițială

Curtea Constituțională este așteptată să pronunțe o decizie în privința controversatei legi, care permite construcția de hidrocentrale în ariile naturale protejate. Actul normativ a fost adoptat în primăvara acestui an de coaliția PNL - PSD - UDMR, dar a fost atacat la Curte de USR.

Se preconizează o decizie de admitere a sesizării, ceea ce înseamnă că legea va fi declarată neconstituțională.

Legea prevede ca hidrocentralele aflate într-un stadiu avansat de construcție, de peste 60%, să poată fi finalizate, chiar dacă se află în arii naturale protejate, unde astfel de amenajări sunt interzise.

În această situație se află trei hidrocentrale, una pe râul Mureș și două pe Jiu, toate finalizate în proporție de peste 90%.

Reprezentanții Coaliției își motivează demersul prin nevoia României de a-și consolida producția de energie electrică din surse regenerabile. Contestatarii, cei de la USR, singurii care au votat împotriva actului normativ, spun că aportul de energie electrică pe care îl vor aduce cele trei hidrocentrale este infim, doar 0,4% din totalul național, însă se produc daune iremediabile mediului înconjurător și riscăm și proceduri de infringement din partea Comisiei Europene, adică amenzi usturătoare pentru România, deoarece se încalcă tratatele europene.

Aceste hidrocentrale au început să fie construite înainte de 2007, înainte de intrarea României în UE, când acele zone nu erau arii naturale protejate. Odată cu intrarea în UE, lucrările au fost stopate.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE