Jurnaliștii Euronews România, Vitalie Cojocari și Andreea Gurban, au transmis de la Londra ceremonia de încoronare a Regelui Charles al III-lea. Programul a fost unul intens, iar ploaia din Londra a complicat munca echipelor de filmare. Cu toate acestea, cei doi au intrat live în jurnale cu cele mai proaspete informații și cu zambetul pe buze.
Jurnalistul Euronews România, Vitalie Cojocari, a relatat despre cum a fost toată experiența pentru el și despre cum a prezentat cel mai complicat jurnal din viața sa.
”Jurnalismul te învață o lecție foarte devreme: că planurile de acasă niciodată nu vor coincide cu cele din târg. În acest caz marele târg al Londrei.
Dar tot jurnalismul te învață că nu pleci niciodată la drum, într-o aventură jurnalistică precum a noastră, fără plan.
În acest caz cheia, soluția este ADAPTAREA.
Trebuie să înveți să adaptezi pe teren planul de acasă. La Londra a fost o adaptare continuă.
A trebuit să schimbăm planurile pe ultima secundă, să ne adaptăm la condiții cât se poate de ploioase și birocratice. Iată cum.
Pe aici nu se trece
Cu câteva luni înainte de eveniment mi-am făcut acreditările pentru a putea face o transmisiune specială chiar în fața Abației Westminster, chiar în momentul încoronării.
Credeți-mă, a fost și asta o aventură birocratică online, dar cu ajutorul colegilor mei am învins-o.
Pentru a ajunge acolo, în ziua încoronării, trebuia să trec prin 4-5 filtre. Așa că plănuisem încă de la București să fac o transmisiune în direct din alt colț al Westminster City cu 2-3 ore înainte. Am făcut-o, a trebuit să mă întorc. Ce să vezi însă? Fix în fața mea s-a închis strada.
Urma doar să o traversez și ajungeam la punctul de transmitere. Numai că voluntarul instalat în fața unei porți nu mă lăsa să trec.
Asta în ciuda acreditărilor speciale pe care le aveam. Lui nu-i păsa de acreditări. Supervizorul său i-a spus nu trece nimeni pe acolo și a plecat, iar el a înțeles simplu: "pe aici nu se trece".
Am stat mult acolo să-i arăt ce înseamnă acreditările, i-am arătat toate legitimațiile eliberate de autoritățile britanice. În zadar.
Mai rămăseseră 30 de minute până la momentul istoric, iar eu nu puteam ajunge la punctul de transmisiune în direct, eram blocat în fața unui sfinx din Londra.
Ceream să vorbesc cu un superior. Omul îmi spunea înțepat că o să cheme pe cineva, dar o s-o facă mai târziu și nu schița niciun gest. Eram disperat.
L-am avut însă de partea mea pe Dumnezeul Jurnaliștilor. Acesta a vegheat atent situația și a luat forma unei polițiste drăguțe.
O englezoaică tânără, blondă, care mă privea optimistă în timp ce eu eram cu moralul la pământ și îi povesteam prin ce treceam.
Aveam să ratez momentul istoric al încoronării, stând la 2 minute de locul transmisiunii, blocat de cineva care nu voia să-mi deschidă poarta.
Polițista mi-a zis, stai un pic aici. A plecat și a venit cu cineva care părea să știe ce este cu acreditările britanice. Supervizorul tipului m-a lăsat să trec.
Așa am putut să văd și eu cu ochii mei istoria și să transmit pentru Euronews România și Euronews World de acolo.
Cum am prezentat cel mai complicat jurnal din viața mea
Alt plan de acasă, cel făcut în redacția Euronews România, era să prezentăm un jurnal cap coadă din inima Londrei. Așa cum ați văzut că se face în multe alte redacții din lumea aceasta.
Doar că este o operațiune complexă în care aduni toată experiența, calmul și prezența de spirit pe care ai dobândit-o în cariera ta de jurnalist.
În redacție am discutat toate, dar toate detaliile necesare. De la microfoane, la cum va sta fiecare cameră, unde ne vom poziționa, ce cadru vom avea, cum e lumina soarelui, ce lumină folosim noi, cum ar trebui să ne vedem textele de prezentare și așa mai departe.
În această ecuație erau două necunoscute pe care nu aveam de unde să le aflăm decât la Londra.
Unu, că poliția londoneză va păstra închise drumurile mult, foarte mult. Deci, depindeam de noroc.
Doi, faptul că britanicii sunt de o eficiență fantastică, o să vedeți de ce zic asta.
Prima necunoscută am rezolvat-o relativ repede. Deși drumurile au fost închise după eveniment mai toată ziua, am găsit rapid un spațiu dedicat jurnaliștilor la Trafalgar Square, unde aveam acces.
Deci ne-am adaptat. Cadrul era perfect. Aveam în spatele nostru și BigBen, strada era superbă. Lumina era perfectă.
Chestia cu eficiența britanică a fost însă greu de gestionat
Închipuiți-vă doar, să fii în direct, să prezinți un jurnal din memorie, să fii atent la o mie de detalii și... în jurul tău să roiască vreo 10 mașinuțe care curăță strada.
Mașinuțele cu perii își făceau datoria de a curăța asfaltul imediat după ce s-a terminat ceremonia, dar făceau și un zgomot asurzitor. Atât de mare era gălăgia, că abia îmi auzeam gândurile.
Andreea, colega mea era chiar lângă mine. Stăteam umăr lângă umăr și, totuși, nu o auzeam. Abia îmi auzeam propria voce.
Ce ne-a salvat? Nu știu dacă v-a zis cineva asta, dar atunci când ai de prezentat ceva cu cineva trebuie să te înțelegi cu acea persoană dintr-o privire.
Altfel zis, chimia este foarte importantă. Asta trece sticla și te ajută să gestionezi momente complicate care sigur apar. Altfel zis, trebuie să te adaptezi.
Faptul că m-am înțeles foarte bine cu Andreea când am prezentat jurnalul ne-a salvat. Ne înțelegeam prin semne și din priviri.
În timpul jurnalului am avut impresia că nu se aude nimic pe post din cauza zgomotului din jur. Din cască, din regie ni se spunea însă că este bine.
Apropo, lipsa prompterului este un avantaj, dar asta vine după aproape 20 de ani de muncă pe teren, când te înveți să ai mereu cuvintele la tine.
Una peste alta, am răsuflat ușurat când mai târziu am văzut munca noastră și am realizat că totul s-a auzit și s-a văzut ca și când nu ploua, nu aveam mașinuțe în jur, nu eram obosiți după o zi plină de evenimente istorice de cădeam de pe picioare.
La finalul jurnalului, ca printr-o minune s-a terminat curățenia. Britanicii și-au demonstrat eficiența.
Am putut să ne auzim. Am întrebat-o pe Andreea cu ce se întoarce acasă? Era emoționată și mi-a zis, a zis în direct că a prins în direct la Buckingham, momentul când Trăsura de Aur cu familia Regală a trecut pe lângă ea.
Am înțeles ce a vrut să spună. Pentru că am fost la Westminster, iar trăsura a trecut și pe lângă mine la câțiva metri.
Așa că atunci când mi-a întors întrebarea, i-am spus că pe lângă faptul că am învățat cum este să faci un jurnal în direct, sub ploaie și sub eficiența zgomotoasă din Londra, rămân cu același sentiment.
Sentimentul momentului, cel transmis de oamenii care au fost pe traseu și care au vrut să fie martori la ceva istoric.
Pentru ei a meritat să stăm în ploaie și să le transmitem emoțiile prin microfon, prin cameră tuturor celor care ne-au urmărit la Euronews România, Euronews World, dar și prin stațiile naționale afiliate Euronews.”
