Georgia s-a calificat în optimile de la Euro 2024, după ce a învins, surprinzător, în ultimul meci din grupa F, liderul Portugalia, nimeni alta decât campioana din 2016.
Cine avea să prevadă așa ceva în septembrie 2023, când Georgia era învinsă de Spania cu 7-1, chiar la Tbilisi? Și gruzinii au primit toate cele șapte goluri în interval de 52 de minute, din partea triplei campioane europene.
Acum a urmat confruntarea cu locul 6 mondial. Dar Marele Cristiano Ronaldo și talentatul Rafael Leao au pălit în fața lui Khvicha Kvaratskhelia sau Georges Mikautadze, eroii care au înscris cele două goluri.
Georgia, surpriza de la Euro 2024
Pentru georgieni, a fost punct ochit - punct lovit, pentru că ei știau că doar o victorie îi poate duce în fazele eliminatorii. E cea mai mare performanță din istoria naționalei Georgiei.
- Rezultatele Georgiei în grupele Euro 2024: Georgia - Turcia 1-3, Georgia - Cehia 1-1, Georgia - Portugalia 2-0.
Aflați la primul turneu final din istorie, gruzinii i-au cucerit pe fanii prezenți la Europeanul din Germania, prin dăruire și fotbalul de calitate prestat și au încheiat grupa pe poziția a treia, chiar dacă erau considerați cu cele mai mici șanse din tot turneul.
Această clasare nesperată i-a plasat pe georgieni printre cele mai bune patru echipe clasate pe a treia poziție din cele șase grupe de la Euro, după ce au fost "ajutați" și de rezultatul din celălalt meci al grupei F, Turcia - Cehia 2-1. Au terminat cu golaveraj 0 (4-4). Portugalia, care era deja calificată înaintea ultimei etape, cu 6 puncte, a terminat grupa ca lider, urmată de Turcia, iar cehii au fost eliminați.
O gafă în defensiva lusitană a dus la primul gol al meciului cu Portugalia, chiar în secunda 94, conform UEFA. L-a reușit starul lui Napoli, Kvaratskhelia, cel mai scump jucător al Georgiei și al doilea din lotul lui Napoli. Giorgi Mamardashvili a închis poarta în fața lui Ronaldo și Joao Felix, iar după golul din penalty-ul transformat de Mikautadze, rezultatul a înghețat, în ciuda valorii net superioare a portughezilor. Totodată, Mikautadze a devenit cel mai bun marcator de la Euro 2024, cu 3 goluri.
"Credeam că ne-am atins maximul, calificându-ne la Euro", a recunoscut selecționerul Willy Sagnol, după meciul cu Portugalia.
- „Slovacia și România au semnat un tratat de pace pentru EURO 2024”, scriu jurnaliștii din Ucraina, după meciul care a dus ambele echipe în optimi
- Paradoxul olandez: Atac stelar și apărare solidă, pe foaie, fără replică în fața Austriei și sub România, în faza grupelor
- Mii de oameni, în Piața Universității după calificarea Naționalei la EURO 2024
Kharatschkelia, cotat la 80 de milioane de euro. Tot lotul României costă 92,13 milioane
- Georgia se află pe locul 74 FIFA, în timp ce Portugalia este pe poziția a șasea în lume.
Echipa Georgiei are o valoare de șase ori și jumătate mai mică decât lotul Portugaliei: 161,05 milioane de euro, în comparație cu 1,05 miliarde de euro. Din lotul gruzin, doar Kvaratskhelia are o valoare de piață de 80 de milioane de euro, conform publicației de specialitate Transfermarkt.
Georgia este antrenată, din februarie 2021, de francezul Willy Sagnol (47 de ani), însă gruzinii sunt obișnuiți cu selecționeri străini, pentru că Sagnol este al șaptelea străin din istoria naționalei.
Marocul a făcut istorie la Cupa Mondială 2022
Povestea Georgiei la Euro 2024 este similară cu cea a Marocului la Cupa Mondială 2022. La acea vreme marocanii pregătiți de Walid Regragui au remizat cu Croația (0-0), au învins Belgia (2-0), au bătut Canada (2-1) și apoi au eliminat două superputeri: Spania (0-0 și 3-0 după loviturile de departajare) și Portugalia (1-0).
Acel parcurs a dus Marocul în semifinale. A fost prima echipă africană care ajunge atât de departe la un turneu final.
Marocanii au fost bătuți atunci de o Franță plină de vedete, precum Mbappe, Dembele, Griezmann sau Giroud.
Până la semifinale, se poate spune că marocanii nu încasaseră gol, pentru că, în acel 2-1 din jocul cu Canada, Nayef Aguerd a marcat un autogol. La Mondialul din Qatar, aventura marocanilor s-a oprit în finala mică, pe care africanii au pierdut-o cu 1-2 în fața Croației, echipă cu care remizaseră în grupe, cu câteva zile înainte și nimeni alta decât semifinalista Mondialului precedent.