Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Cel mai mare telescop spațial din lume a trimis noi imagini cu Jupiter, cea mai mare planetă a sistemului solar. Telescopul spațial James Webb a realizat fotografiile în luna iulie, și a surprins imagini fără precedent ale luminilor nordice și sudice ale lui Jupiter și ale ceții polare învolburate.

Fotografiile făcute de James Webb au surprins detalii uimitoare: luminile nordului și sudului, ceața polară învolburată, dar și inelele din jurul planetei. Imaginile în infraroșu au fost colorate artificial de echipa de cercetători în albastru, alb, verde, galben și portocaliu pentru a scoate în evidență caracteristicile.

Marea Pată Roșie a lui Jupiter, o furtună suficient de mare ca să înghită Pământul, iese în evidență prin strălucire, alături de numeroase furtuni mai mici. Telecopul James Webb a surprins și inelele șterse din jurul planetei, dar și două luni mici, în spatele cărora se văd mai multe galaxii.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE