Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

FCSB - Maccabi Tel Aviv 1-1, în prima manșă din turul 2 preliminar al Ligii Campionilor

FCSB a remizat cu Maccabi Tel Aviv, scor 1-1, în prima manșă din turul 2 preliminar al Ligii Campionilor. În Ghencea, campioana României a dat peste un adversar mult mai greu decât fusese precedentul, Virtus, de care roș-albaștrii au trecut cu 11-1 la general.

FCSB - Maccabi 1-1

În prima repriză, FCSB a ratat prin Băluță și Daniel Popa, însă în partea secundă, israelianii au început mai tare și au irosit o ocazie bună prin Cohen. FCSB a avut ghinion la ocaziile lui Băluță și Ștefănescu, iar apoi Maccabi a deschis scorul în minutul 71, prin Dan Biton, care a profitat de câteva erori în defensivă.

Peste doar patru minute, FCSB a egalat, când Dawa a reluat în plasă centrarea lui Olaru. Până la final nu s-a mai marcat, iar calificarea în turul 3 preliminar se decide pe 31 iulie. Partida se va juca la Budapesta, nu în Israel, din cauza războiului.

Dacă va reuși să se califice, FCSB o va întâlni aproape sigur pe Sparta Praga, după ce cehii s-au impus cu 2-0 în turul meciului cu irlandezii de la Shamrock Rovers FC.

FCSB - Maccabi, echipele de start:

FCSB (4-2-3-1): Târnovanu - V. Crețu, Ngezana, Dawa, Radunovic - Lixandru, Șut - Ștefănescu, Olaru, Băluță - D. Popa

Rezerve: A. Vlad - Panțîru, Haruț, Miculescu, Kiki, Edjouma, Antwi, Chiricheș, Baeten, Musi, Alhassan, Luis Phelipe

Antrenor: Elias Charalambous

Maccabi Tel Aviv (5-3-2): Mishpati - Cohen, Sholmo, Nachmias, Asante, Davidzada - Peretz, van Overeem, Kanichowsky - Zahavi, Addo

Rezerve: Melika, Biton, Malede, Hozez, Niddam, Baltaxa, Abu Farchi, Rosen, Nawi, Lin, Cordoba, Bitton

Antrenor: Zarko Lazetic

Arbitru: Gergo Bogar (Ungaria)

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE