Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Eva Kaili, demisă din funcția de vicepreședinte al Parlamentului European. Decizia, aprobată aproape în unanimitate

Eurodeputata elenă Eva Kaili a fost demisă, marți, din funcția de vicepreședinte al Parlamentului European, după ce a fost inculpată, alături de mai multe persoane, într-un presupus caz de corupție în care este implicat Qatarul.

Decizia demiterii Evei Kaili a fost aprobată de Parlamentul European aproape în unanimitate de eurodeputaţii reuniţi la Strasbourg în sesiune plenară - 625 de voturi pentru, unul împotrivă şi două abţineri, relatează agenția AFP, citată de Agerpres.

Siegfried Muresan: „Nu vrem ca numele Parlamentului European să fie pătat de persoane suspectate de corupție”

„Tocmai am votat, în plenul Parlamentului European, demiterea Evei Kaili, suspectată de fapte de corupție, din funcția de vicepreședintă a Parlamentului. A fost un vot aproape în unanimitate: 625 pentru, 2 abțineri și doar un vot împotrivă.

Nu vrem ca numele Parlamentului European să fie pătat de persoane suspectate de corupție.

Majoritatea covârșitoare a colegilor din Parlament muncesc sincer, corect și nu acceptăm ca munca noastră să fie afectată de cei care acționează incorect”, a scris Siegfried Muresan, pe pagina sa de Facebook.

Pentru demiterea unuia dintre cei 14 vicepreşedinţi ai Parlamentului European este nevoie de votul a două treimi dintre eurodeputaţi.

Eva Kaili, acuzată că a luat mită de la Qatar. Avocat: „Ea este nevinovată”

Eva Kaili a negat, prin vocea unui avocat, că a primit mită de la Qatar.

„Poziţia sa este că ea este nevinovată. Nu are nimic de-a face cu mita din Qatar", a declarat presei elene avocatul Michalis Dimitrakopoulos.

Întrebat dacă la domiciliul clientei sale au fost găsiţi bani, apărătorul Evei Kaili a afirmat:

„Nici nu confirm, nici nu dezmint, e confidenţial. Nu am nicio idee dacă au fost găsiţi bani sau câţi”, a spus el.

Dosarul de corupție în care ar fi implicată Eva Kaili

Parlamentul European este zguduit de un scandal în care au fost lansate acuzații de corupţie de când Eva Kaili, socialistă în vârstă de 44 de ani şi unul dintre vicepreşedinţii instituţiei, a fost reţinută vineri la Bruxelles.

Ea este suspectată că a fost plătită de Qatar pentru apărarea intereselor acestui emirat care organizează în prezent Campionatul Mondial de Fotbal.

Sume spectaculoase au fost confiscate în cursul a 20 de percheziţii desfăşurate până luni seară, dintre care 600.000 de euro la domiciliul unuia dintre suspecţi, conform parchetului federal belgian.

Alte trei persoane, printre care şi partenerul său de viaţă, au fost încarcerate în această anchetă, în timp ce tatăl său, reţinut vineri, a fost eliberat.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE