O anchetă anticorupție în Parlamentul European a provocat un val de șoc la Bruxelles, determinând reacții puternice din partea oficialilor UE.
Cinci persoane au fost arestate vineri la Bruxelles, după ce anchetatorii au efectuat 16 percheziții în urma unor suspiciuni privind plăți "substanțiale" de bani din partea unei țări din Golf pentru a influența deciziile deputaților europeni.
Printre cei reținuți, se numără și vicepreședinta Parlamentului European, Eva Kaili, inculpată ulterior în dosar.
Eva Kailli s-a născut pe 26 octombrie 1978 la Salonic.
În tinerețe, a studiat mai întâi arhitectura, la Universitatea din Salonic, după care relații internaționale și studii europene și jurnalism.
Cariera în Grecia
În 2004, Eva Kaili s-a alăturat postului privat de televiziune MEGA Channel, unde a fost jurnalistă și prezentatoare, timp de trei ani.
În paralel, Kaili a intrat în politică. Prima sa tangență cu politica a fost la 20 de ani, în calitate de consilier local, din partea formațiunii Pasok (Mișcarea Socialistă Panelenă). Susținută de Partidul Socialist, aceasta candidat la alegerile legislative din 2004, însă nu a avut succes. A fost aleasă abia în 2007, devenind la 29 de ani cel mai tânăr deputat din partea partidului Pasok.
Între 2012 și 2014, a fost consultant politic, responsabilă de Centrul pentru egalitatea de gen din cadrul Ministerului grec de Interne.
Cariera europeană
În 2014, Eva Kaili a fost aleasă în Parlamentul European din partea Pasok, alăturându-se grupului Socialiștilor și Democraților (S&D). Printre responsabilitățile în cadrul instituției europene se numără și cea de președinte al Comitetului pentru viitorul științei și tehnologiei.
În 2019, a fost realeasă în Parlamentul European, păstrând președinția Comitetului dedicat viitorului științei și tehnologiei și a Centrului pentru Inteligență Artificială.
Potrivit BCW, publicația care întocmește topul celor mai influenți deputațil europeni, Eva Kaili s-a numărat printre cei mai influenți europarlamentari în 2020 și 2021.
Iar ascensiunea ei în Parlament nu s-a oprit aici. În ianuarie 2022, a fost aleasă vicepreședinte al Parlamentului European.
O imagine perfectă, dar o figură controversată
Succesul aparent exemplar al Evei Kaili nu este lipsit de controverse.
Povestea Macedoniei de Nord
Când Atena și Skopje au convenit să pună capăt unei dispute de lungă durată privind numele micii țări balcanice, numită acum "Macedonia de Nord", Kaili a scris pe Twitter: "Mi-e rușine. Este o chestiune ireparabilă pentru istorie, pentru Macedonia și pentru greci. Ea a adoptat aceeași direcție precum partidul conservator grec care s-a opus acordului și a considerat că numele Macedonia, strâns legat de istoria lui Alexandru cel Mare și de o regiune din nordul Greciei, nu poate fi cedat unei alte țări.
"Ajutoarele pentru leneși"
În 2019, ea declarase că "ajutoarele sociale sunt pentru leneși", criticând măsura adoptată de stânga radicală, reprezentată de formațiunea Syriza, pentru a face față crizei economice care a îngenuncheat țara și i-a aruncat pe mulți greci în sărăcie.
Președintele Partidului Socialist grec, Nikos Androulakis, a declarat sâmbătă că Eva Kaili "este calul troian al Noii Democrații".
Eva Kaili și Qatar
Eva Kaili a făcut parte dintr-o delegație care gestiona dezvoltarea relațiilor Uniunii Europene cu mica peninsula arabă. Printre activitățile dedicate Qatarului, se numără și o vizită efectuată la începutul lunii noiembrie, cu puțin timp înainte de începerea Cupei Mondiale.
"Astăzi, Cupa Mondială de fotbal din Qatar este o dovadă concretă a modului în care diplomația sportivă poate duce la o transformare istorică a unei țări ale cărei reforme au inspirat lumea arabă", a declarat ea în Parlamentul European pe 22 noiembrie.
Declarația ei a stârnit la vremea respectivă mare vâlvă în rândul stângii și al liberalilor și a revenit în mintea multor eurodeputați în acest weekend, după anunțul arestării sale.