Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Europa se încălzește rapid. Temperaturile cresc de aproximativ două ori mai mult decât media globală

Europa este continentul cu cea mai rapidă încălzire, susține un raport al serviciului european de monitorizare a schimbărilor climatice. De vină ar fi vremea extremă, inclusiv inundațiile, incendiile și valurile de căldură.

Temperaturile din Europa cresc de aproximativ două ori mai mult decât media globală, trei dintre cei mai calzi ani înregistrându-se din 2020. În 2023, temperatura medie în Europa a fost cu 1,1 grade peste medie și cu aproximativ 2,5 peste nivelurile preindustriale, arată serviciul de monitorizare Copernicus.

Carlo Buontempo, directorul serviciului Copernicus: ”Privind Europa în ansamblu, în termeni de precipitații, anul trecut a fost cu 7% peste medie în ansamblu, dar aceasta este o cifră complexă. Nordul Germaniei sau o parte din Scandinavia sau chiar Balcanii au văzut, mai degrabă un an umed în ansamblu, sau Insulele Britanice la fel. În schimb, Andaluzia sau Catalonia sau sudul Franței, acolo vremea a fost mult, mult mai uscată, cu seceta care a început anul trecut și ne așteptăm să continue.” 

Decesele legate de căldură în Europa au crescut cu aproximativ o treime

Specialiștii agenției Copernicus spun că decesele legate de căldură în Europa au crescut cu aproximativ o treime în ultimii 20 de ani. Dar schimbarea climei nu se limitează doar la temperaturi mai ridicate, ci și mult mai umedă, ceea ce duce la inundații severe, de exemplu în Grecia, Italia și Slovenia.

Richard Allan, cercetător al climei, universitatea Reading: ”În mod ciudat, ne așteptăm ca un climat care se încălzește să aducă mai multe inundații și mai multe secete, precum și mai multe valuri de căldură. Acestea pot afecta aceleași regiuni într-un an sau pot afecta regiuni diferite în același timp, iar motivul pentru aceasta în ceea ce privește condițiile mai umede și mai uscate este faptul că o atmosferă mai caldă este o atmosferă mai ”însetată”.  Este mai capabilă să absoarbă umezeala dintr-o regiune, iar vânturile să ducă acest exces de umiditate în sistemele de furtuni din altă parte, unde poate alimenta precipitații și mai intense și inundații asociate.” 

Nu doar în partea continentală Europa a simțit impactul schimbărilor climatice. Încălzirea oceanelor a fost deosebit de puternică. Potrivit raportului Copernicus, pe tot parcursul anului, temperatura medie a suprafeței mării pentru oceanele din Europa a fost cea mai ridicată înregistrată vreodată.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE