Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

România pierde aproape 1.000 de hectare de teren arabil în fiecare an. Ministrul Mediului: Sudul țării se transformă într-un veritabil deșert

Ministrul Mediului a avertizat că România pierde în fiecare an aproape 1.000 de hectare de teren arabil, în mod special în sudul țării ”care se transformă într-un veritabil deșert”. Mircea Fechet a evidențiat că acest lucru este un efect al schimbărilor climatice, iar autoritățile încearcă să împiedice deșertificarea Olteniei prin program de împădurire.

Fechet a reamintit că ”2023 a fost declarat oficial cel mai călduros an din istoria măsurătorilor”, în condițiile în care în luna februarie ne confruntăm temperaturi chiar și de 20 de grade.

”Impactul este unul pe care-l resimțim din plin. Aceste recorduri conduc în același timp la fenomene meteo extreme, la secetă, la fenomene meteo cu intensitate mai ridicată decât ne așteptăm.

România pierde în fiecare an aproximativ 1.000 de hectare de teren arabil, cu precădere în sudul țării, teren care se transformă într-un veritabil deșert. Asta ne îngrijorează profund.

Acest trend este unul care nu se va opri chiar și cu toate măsurile pe care noi le luăm, cu programele extrem de ambițioase de împădurire a acelor terenuri prin care încercăm să oprim deșertificarea Olteniei și a sudului României în general, cu toate programele pe care finanțăm prin AFM în legătură cu decarbonizarea sectorului de transport.

E o luptă care nu se oprește niciodată, dar în legătură cu cu care suntem nevoiți să ne adăptăm”, a declarat ministrul Mediului, Mircea Fechet, la briefingul organizat după ședința de Guvern.

În iulie 2023, un raport al Curții de Conturi a evidențiat că deșertificarea nu a fost combătută în ultimii 20 de ani de Ministerul Agriculturii, deși instituția are în responsabilitate atenuarea și adaptarea la efectele schimbărilor climatice asupra terenurilor agricole.

Lipsurile cele mai mari sunt în domeniul irigațiilor, care aproape că nu există în țara noastră. Ca reacție la raport, Ministerul Agriculturii a precizat azi într-un comunicat că are astfel de strategii și se ocupă de creșterea suprafeței de irigații.

Curtea de Conturi spune că ministerul agriculturii nu are o viziune strategică prin care să stabilească prioritățile și că nu există un inventar centralizat al terenurilor degradate, nu există nici un program pentru împădurire. În plus, după 2015, nu au mai fost împădurile terenurile. Rezultatul: exces de apă și inundații.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE