Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Elevii români au obținut o medalie de aur, una de argint și două de bronz la Olimpiada Internațională „Științele Pământului”

Liceeni români, medaliați la Olimpiada Internațională de Științele Pământului de la Beijing. Este una dintre cele mai importante competiții globale cu probe scrise și practice din patru discipline: biologie, chimie, fizică și geografie. Este o competiție la care elevii pot participa o singură dată și pentru care se pregătesc intens. Lotul României, format din elevi din patru județe, s-a întors acasă cu opt medalii în total, dintre care patru individuale. 

Din clasa a cincea, Anemona Luchian participă la olimpiade naționale, iar în acest an a reprezentat România la Beijing, la Olimpiada Internațională de Științele Pământului. Medaliile cu care s-a întors acasă sunt cele mai valoroase pentru ea de până acum. 

Anemona Luchian, olimpică: ”Acestea sunt cele trei medalii. Medalia de aur pentru proba de ESP (Earth System Project) la care am vorbim despre cum elementele radioactive din interiorul unei planete afectează habitabilitatea lor. Aceasta este cea de bronz pentru proba individuală, scrisă și practica, iar aceasta este cea de argint pentru proba de echipă de investigare pe teren. A fost o experiență incredibilă. Mă bucur foarte mult că am avut șansa să ajung aici, sa văd China, să interacționez cu participanți din atâtea țări și din atâtea culturi diferite. Am avut ocazia să găsim niște situri geologice foarte vechi de peste acum jumătate de miliard de ani și mă bucur foarte mult că am văzut aceste lucruri cu ochii mei.” 

Opt medalii pentru România

Din lotul României au făcut parte alți trei elevi. Cel din Cluj s-a întors acasă cu două medalii de aur și una de argint, iar elevii din Timișoara și Ploiești au obținut la individual bronz, respectiv argint. 

Anemona Luchian, olimpică: ”Este foarte mult accent pe materii care nu se găsesc în programa școlară. Adică geologie, meteorologie, astronomie. Și astfel, pregătirea este foarte complicată pentru că a trebuit să învăț de pe tratate și cursuri în limba engleză.” 

Jean Rotaru, profesorul de fizică al Anemonei: ”Astfel de concursuri sunt deosebit de grele prin paleta foarte largă de informații și de discipline pe care un copil trebuie să le stăpânească foarte bine. Înseamnă că copilul are, într-adevăr, valoare și cunoștințe foarte solide, iar școala are capacitatea să-l pregătească pe orice direcție are nevoie.” 

Mihaela Țurcanașu, directorul adjunct al Colegiului Național Iași: ”Rezultatele excepționale se obțin printr-o muncă de echipă. O felicităm pe Anemona Luchian, eleva Colegiului Național și pe profesorii care au pregătit-o.” 

Peste 200 de elevi din 45 de țări au participat la olimpiada interdisciplinară

În total, peste 200 de elevi din 45 de țări au participat la olimpiada interdisciplinară. Următoarea ediție va avea loc anul viitor în India.

Anemona Luchian, olimpică: ”Am învățat foarte multe lucruri noi pe care nici nu am crezut vreodată că o să ajung să le studiez atât de intens și mă bucur foarte mult că acum pot să mă duc pur și simplu undeva în natură și să observ lucrurile pe care le văd și să-mi dau seama ce s-a întâmplat acolo acum zeci, sute de milioane de ani.” 

După ce au aflat că s-au calificat pentru olimpiada internațională, cei patru elevi au avut la dispoziție aproximativ trei luni să acumuleze toate cunoștințele necesare. Asta înseamnă studiu intens și două săptămâni de pregătire la București cu specialiști. 
Olimpiada internațională este la a XVIII-a ediție, iar elevii pot participa o singură dată. Aceasta are ca scop îmbunătățirea educației în domeniul geoștiințelor și creșterea conștientizării publicului privind științele vieții. Următoarea ediție va avea loc anul viitor în India.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE