Echipa României a obţinut locul I, cu două medalii de aur, una de argint şi una de bronz, având un punctaj cumulat de 1.963 din 2.400 posibil la cea de-a XXX-a ediţie a Olimpiadei Balcanice de Informatică, care s-a desfăşurat în perioada 29 octombrie - 3 noiembrie în Slovenia, la Maribor, informează, vineri, Ministerul Educaţiei.
"Echipa Naţională a României a dominat categoric competiţia situându-se pe locul I în clasamentul individual, dar şi în clasamentele pe echipe, atât la medalii cât şi la punctaj cumulat", a anunţat ministerul Educației.
Dintre cei patru competitori români s-a distins Mihnea Andreescu, câştigătorul concursului cu punctaj maxim.
Performanţa acestuia reprezintă o încununare a carierei de olimpic la informatică, Mihnea devenind din acest an student şi urmând să îşi continue activitatea ca antrenor şi membru al echipelor de selecţie a Loturilor României, a precizat sursa citată.
"O performanţă remarcabilă a obţinut mult mai tânărul Mihai-Valeriu Voicu, care, de la medaliat cu aur, anul trecut, la Dorohoi, la Balcaniada de Juniori, devine în acest an medaliat cu aur şi ocupant al locului al doilea şi la categoria seniori", a transmis Ministerul Educaţiei.
Elevii români, medaliați cu aur, argint și bronz
Medalii de aur au obţinut Mihnea Andreescu - absolvent al Liceului Internaţional de Informatică din Bucureşti (Locul I cu punctaj maxim posibil) şi Mihai-Valeriu Voicu - elev la Liceul Internaţional de Informatică din Bucureşti (Locul al doilea în clasament), medalie de argint: Luca-Mihai Ilie - elev la Liceul Internaţional de Informatică din Bucureşti, medalie de bronz: Vlad-Alexandru Haivas - elev la Colegiul Naţional de Informatică "Tudor Vianu" din Bucureşti.
Echipa României a fost însoţită în deplasarea la Maribor de Adrian Panaete, vicepreşedinte al Societăţii pentru Excelenţă şi Performanţă în Informatică (SEPI), profesor la Colegiul Naţional "A. T. Laurian" din Botoşani, în calitate de team-leader, şi Adrian Budău, copreşedintele Societăţii "Infoarena", membru în Comitetul Director al Societăţii pentru Excelenţă şi Performanţă în Informatică, în calitate de deputy leader.