Gino Iorgulescu, președintele Ligii Profesioniste de Fotbal, a declarat că fiul său, Mario Iorgulescu, nu era drogat atunci când a produs un accident mortal, în timp ce conducea băut, drogat și cu viteză. La ultimul termen care a avut loc la Curtea de Apel București, șeful LPF și avocații săi au depus mai multe documente prin care susțin că Mario Iorgulescu nu ar fi consumat stupefiante.
Gino Iorgulescu a făcut declarații, luni, la Curtea de Apel București, unde a avut loc ultimul termen în apel în dosarul accidentului mortal provocat de fiul lui.
”Băiatul meu nu a fost drogat și cine mai spune că e drogat o să aibă o mare surpriză, pentru că noi avem dovezi și o să plătească. O să-i chemăm în instanță.
E un copil care nu are discernământ. Are momente în care e lucid și când nu mai realizează ce vorbește. O dată regretă, o dată nu știe ce a făcut”, a afirmat președintele LPF.
În ședința de azi, avocații au avut mai multe cereri, printre care cea de schimbare a încadrării juridice a faptei din omor în ucidere în culpă, însă judecătorii au respins-o. Apărarea a mai contestat și rezultatul testării pentru droguri pe motiv că Spitalul Elias nu avea acreditare să facă recoltări de probe biologice pentru acest lucru
”Mario Iorgulescu nu era drogat. Colegul meu a depus încă din faza instanței de fond un înscris - expertiză extrajudiciară a domnului Gorun, fost medic IML, fost membru în comisia care stabilea alcoolemia și consumul de droguri. Rezultă foarte clar că proba a fost viciată.
În ceea ce privește alcoolemia, aceasta a rezultat doar din sânge, nu și în urină. În ceea ce privește drogul, a rezultat doar în urină, nu și în sânge. Una fără alta nu se poate.
100% a fost contaminată (proba), lăsând la o parte că nu aveau voie să facă această prelevare”, a afirmat avocatul lui Mario Iorgulescu, Constantin Durgheu.
Gino Iorgulescu a participat la proces ca reprezentant legal al lui Mario Iorgulescu, în condițiile în care fiul său nu are capacitate deplină de exercițiu, conform actelor medicale de la doctorii din Italia.
Pronunțarea definitivă în dosarul accidentului mortal provocat de Mario Iorgulescu va avea loc pe 11 octombrie.
Mario Iorgulescu, condamnat la închisoare
În februarie, Mario Iorgulescu a fost condamnat în primă instanță la 15 ani și 8 luni de închisoare pentru omor în cazul accidentul mortal pe care l-ar fi provocat în anul 2019, în timp ce conducea băut, drogat și cu viteză. Șoferul pe care l-a accidentat a murit.
De atunci, Mario Iorgulescu a fost transferat de familie în Italia și a fost internat în mai multe clinici. Deși s-au emis două mandate europene de arestare pe numele său, magistrații italieni au refuzat să-l extrădeze pe motiv că starea psihică nu-i permite să participe la procesul penal din România.