Israel și Gaza. Yemen și Marea Roșie. Liban, Siria, Irak și acum Pakistan. Ultimele conflicte din Orientul Mijlociu au un numitor comun: Iranul. Teheranul și-a dezvoltat în ultimii ani o adevărată rețea de aliați în Orientul Mijlociu cu scopul de a-și răspând influența în zonă.
„Axa Rezistenței”
Încă de la Revoluția Islamică din 1979, care a transformat Iranul într-o teocrație musulmană șiită, acest stat a fost izolat în lumea arabă, iar liderii lui au dezvoltat o adevărată psihologie a „cetății asediate”. Iranul consideră că Statele Unite și Israelul sunt cei mai mari dușmani ai săi. Timp de mai bine de patru decenii, liderii de la Teheran au jurat să distrugă Israelul. De asemenea, liderii Iranului încearcă să transforme țara într-un hegemon regional.
Având puțini aliați în rândul statelor arabe, Iranul a dezvoltat o rețea de grupări militare și paramilitare în zonă, denumită „Axa Rezistenței”. Liderii iranieni numesc această abordare drept o strategie de apărare avansată, spunând că securitatea Iranului depinde de acțiunile din afara granițelor sale, așa cum notează The New York Times.
Eficiența acestei strategii este însă îndoielnică în unele cazuri. Recent, Iranul a fost zguduit de o serie de atentate, iar Israelul a reușit să saboteze în mod constant programul nuclear iranian.
De ce Teheranul are o politică externă agresivă?
În general, regimurile autoritare ajung mai devreme sau mai târziu să ducă o politică externă agresivă. Cu toate că liderii iranieni încearcă să își proiecteze puterea și influența în zona Orientului Mijlociu, aceștia încearcă să evite un conflict direct cu Statele Unite și aliații săi. De asemenea, nu este clar cât de amenințați se simt liderii iranieni pe plan intern. În 2022 aceștia s-au confruntat cu proteste interne masive, iar regimul teocratic a părut că se zguduie din temelii.
Conducătorii Iranului au sperat că vor compensa toate vulnerabilitățile lor de securitate prin dezvoltarea armelor nucleare, dar până în prezent regimul nu a reușit să producă nici o astfel de armă. Dezvoltarea forțelor proxy – Hezbollah în Liban, rebelii Houthi în Yemen, grupările paramilitare din Irak etc. – le oferă posibilitatea liderilor de la Teheran să acționeze de multe ori cu impunitate, însă până la o anumită limită.
De ce a lovit Iranul direct, și nu prin aliați, în Irak, Siria și Pakistan?
Decizia are de-a face cu problemele interne ale regimului. Pe măsură ce conflictele din regiune se acumulează, Iranul devine tot mai mult o țintă pentru atacuri. Luna trecută, un grup separatist a atacat o secție de poliție din sud-estul Iranului, omorând 11 persoane. Apoi au urmat atentatele sinucigașe din Kerman, în care au fost ucise peste 100 de persoane - cele mai mortale atacuri teroriste de la înființarea Republicii Islamice.
Analiștii iranieni spun că regimul a fost nevoit să facă o demonstrație forță, chiar și una simbolică, trecând astfel în ofensivă.
De ce a fost țintit Pakistanul?
Grupul separatist Jaish al-Adl, care operează atât în Iran, cât și în Pakistan, are drept obiectiv crearea unui stat independent pentru grupul etnic baluch. Acesta și-a asumat responsabilitatea pentru atacul mortal de luna trecută asupra unei secții de poliție iraniene.
Cele două țări s-au acuzat reciproc că nu fac suficient în privința militanților. Iranul a declarat că loviturile sale din Pakistan au vizat bazele Jaish al-Adl, dar Pakistanul a respins explicațiile Iranului.
Cele două state au avut relații cordiale în ultimii ani. Decizia Iranului de a lovi în interiorul Pakistanului și decizia Islamabadului de a retalia cu lovituri similare în interiorul Iranului ar putea afecta serios relația dintre cele două state. În actualul context regional volatil, un calcul greșit s-ar putea transforma într-o catastrofă.
