Curtea Constituțională a României (CCR) cere Biroului Electoral Central (BEC) renumărarea voturilor din primul tur al alegerilor prezidențiale, după contestația făcută de doi candidați, Sebastian Popescu și Cristian Terheș.
Însă părerile experților sunt împărțite, pentru că există câteva situații posibile. Practic, în contestația sa, Terheș spune că membrii din secțiile de votare au mutat voturile lui Ludovic Orban, care anunțase că se retrage, în dreptul Elena Lasconi. Exact aici este marea problemă, pentru că e posibil ca membrii secțiilor de votare să nu fi înțeles că voturile lui Orban trebuiau anulate.
Cu câteva zile înainte de scrutin, Ludovic Orban a anunțat că se retrage din cursa prezidențială și i-a îndemnat pe susținătorii lui să o voteze pe Elena Lasconi. Însă e posibil ca unii membri ai secțiilor de vot să fi înțeles că trebuie să mute acele voturi în dreptul Elenei Lasconi, în loc să le anuleze. Aici intervine o nouă discuție: dacă a fost fraudă sau dacă au înțeles greșit membrii secțiilor de votare.
- 20.089 de cătățeni au votat pentru Orban, deși voturile lui trebuiau anulate.
- Diferența dintre voturile Elenei Lasconi și cele ale lui Marcel CIolacu a fost foarte mică, de aproximativ 2.700.
Diferența între fraudă și greșeală, la primul tur din alegerile prezidențiale
Fostul judecător al CCR, Petre Lăzăroiu, a dat explicații, în direct la Euronews: „Sub aspectul anvergurii, nu s-a mai întâmplat așa ceva. Dar o asemenea decizie a mai fost în 2009, când s-au renumărat și s-au revendicat voturile nule.
Trebuie să se vadă dacă ceea ce reclamă Terheș, că voturile lui Orban au plecat către Lasconi, poate să fie o realitate. Și evident că ea schimbă locul în clasament.
Există această posibilitate teoretică (n.r.: să mergem din nou la vot), în mintea unora. Invalidarea se face atunci când există fraudă majoră care a dus la schimbarea clasamentului. Aici poate să fie o simplă greșeală, adică dacă cei din secții nu au înțeles că voturile lui Orban trebuie să fie nule și să nu le contabilizezi la altcineva, poate să fie o greșeală. Părerea mea este că e o greșeală. Acum nu-i bănuim pe toți cei câteva mii de oameni ai secțiilor de votare că nu știu foarte bine regulile.
Exact (n.r.: voturile lui Orban trebuiau anulate), pentru că Orban s-a retras din competiție, declarativ, dar Toni Greblă a spus că el, fizic, nu poate să mai ia hârtiile, pentru că sunt tipărite și distribuite. Soluția este una singură: voturile date lui Orban sunt nule."
Lăzăroiu spune că existau unele indicii încă din ziua votului. Însă ce se poate întâmpla în aceste condiții? Se anulează primul tur al alegerilor?
Petre Lăzăroiu, fostul judecător al CCR: "Am înțeles că, duminică, pe la prânz, Orban ar fi ieșit și a spus: `nu mă mai votați`, pentru că probabil avea informații că e votat în continuare. Nu trebuie să faci o cerere la BEC că te retragi. Ai ieșit și ai spus că te retragi, nu e nicio problemă.
Nu (n.r.: nu duce la invalidarea primului tur). Legea spune că în caz de fraudă. Păi se schimbă clasamentul, dar se schimbă ca urmare a unor greșeli, nu ca urmare a unei fraude. Frauda înseamnă o infracțiune. Dar poate oamenii din secție așa au înțeles (n.r.: să treacă voturile lui Orban la doamna Lasconi). Nu este o înțelegere, trebuie dovedit că a fost vreo înțegere. Părerea mea este că nici nu poate fi vorba. Aici a fost o neînțelegere, o greșeală.
Procedural, CCR poate să schimbe clasamentul, adică BEC, apoi după ce se termină acest lucru, CCR validează primul tur. Sau poate să anuleze primul tur și să mergem din nou la vot.
Bineînțeles că da (n.r.: poate fi făcut în timp util). Păi la numărare cât a durat? Să fim serioși. Aici e renumărare, deci știi cam despre ce e vorba. Te uiți la voturile lui Orban, care i s-au dat lui Lasconi, și e clar că le dai la o parte. Ce să mai discutăm? Dacă se va anula, se va face un nou calendar pentru prezidențiale, nu se suprapun cu parlamentarele. Avem alte instituții? Din câte știu, astea sunt ale noastre și să ne trăiască!"
Rezultate finale BEC în România, după centralizarea tuturor proceselor verbale:
- Călin Georgescu - 22,94% (2.120.404 de voturi)
- Elena Lasconi - 19,18% (1.772.503 de voturi)
- Marcel Ciolacu - 19,15% (1.769.761 de voturi)