Au fost proteste în mai multe penitenciare din țară. La Craiova și Vaslui, polițiștii au refuzat să mai intre în tură și și-au suspendat activitatea timp de aproape două ore. Ba mai mult decât atât, vor urma și alte proteste în alte localități, inclusiv în București.
Protest al polițiștilor în penitenciare
Angajații din sistem susțin că sunt nemulțumiți de condițiile de muncă și de lipsa de personal.
Conducerea Federației Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor a precizat că în zilele următoare vor avea loc proteste și în alte penitenciare din țară, iar pe 25 octombrie polițiștii din penitenciare vor protesta la București dacă nu le vor fi rezolvate toate problemele.
Florin Deloreanu, președintele Federației Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor: „Pe standard avem 20.000 de posturi în sistemul penitenciar. În momentul actual, avem 13.000 de colegi, deci avem o lipsă de 7000 de cadre la nivel de țară. Pe condiții de muncă stăm foarte, foarte rău. Mijloacele de transport au peste 300.000 de km, avem două-trei mașini cu șase județe în subordine. De abia - să zic așa - acoperim instanțele locale. La exterior am avut, cred, anul ăsta, peste 10 incidente în care am avut mașini blocate pe autostrăzi, au luat foc, s-au stricat. Ultima misiune, am avut două mașini prin țară, cu poliția la fața locului să asigure paza până am reparat noi mașina. Oamenii vin la serviciu, sunt profesioniști, își fac treaba, dar mijloace de transport, asigurarea condițiilor de muncă... Deținuții văd toate chestiile acestea (n.r. lipsurile) și devin din ce în ce mai violenți”.
Zilnic, poliţiştii de penitenciare sunt „jigniţi, ameninţaţi de deţinuţi” și în fiecare lună, un poliţist de penitenciare este „agresat fizic sau bătut la propriu”, transmit reprezentanții FSANP.
„Poliţiştii de penitenciare din Craiova şi Vaslui refuză să mai intre în serviciu marţi, 15.10.2024, începând cu ora 07:00 şi blochează timp de câteva ore activitatea penitenciarelor, fiind nemulţumiţi că sunt furaţi, trădaţi de politicieni şi obligaţi să muncească în condiţii insalubre de muncă, că sunt în număr insuficient de personal şi fără mijloace de siguranţă, situaţie care le pune în pericol sănătatea, integritatea corporală, dar şi viaţa. Zilnic, poliţiştii de penitenciare sunt jigniţi, ameninţaţi de către deţinuţi, iar lunar un poliţist de penitenciare este agresat fizic sau bătut la propriu”, se arată într-un comunicat transmis de Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP).