Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Detalii mai puțin știute despre David Popovici. Înotătorul a refuzat Princeton, Harvard și Stanford și a vrut să se facă magician

David Popovici a vrut să fie călugăr shaolin, apoi magician și s-a gândit că nu i-ar sta rău nici pe scenă, la teatru. Până la urmă a ales înotul, iar acum a devenit primul campion olimpic al natației masculine din România.

Euronews vă prezintă povestea lui David Popovici, un băiat crescut în cartierul Titan, care la 19 ani a intrat definitiv în elita sportului mondial.

Medicii l-au îndrumat către înot pe David Popovici

Povestea lui David Popovici începe în cartierul Titan din București, cu un moment mai delicat. Medicii îl diagnostichează pe puștiul firav de numai 4 ani cu un început de scolioză. Și îi recomandă exerciții în bazin. Acesta a fost primul contact cu apa pentru David:

"Cu apa, a fost dragoste la prima vedere. Îmi amintesc fiecare moment din prima mea lecție de înot. Îmi amintesc că m-am simțit imediat în locul potrivit, ca un pește", a declarat David, într-un interviu acordat pentru SwimSwim.

La început, a avut alte preocupări. Pe la 7 ani, visa să fie călugăr shaolin, apoi a luat lecții pentru a deveni magician. Ulterior s-a înscris într-o trupă de teatru, Brainstorming, dar nici actoria nu l-a atras suficient de mult.

Instinctul l-a dus către bazin, iar rezultatele obținute la Mondialele de natație l-au adus în lumina reflectoarelor.

"Așa sunt eu fericit. Nu prea știu să îmi exprim sentimentele, dar așa sunt eu fericit. Vă asigur de asta. Abia aștept să ascult imnul țării mele", spunea Popovici, în 2022, la Budapesta.

David Popovici a luat 8,65 la BAC

David nu a neglijat niciodată școala. A luat 8,65 la BAC, după care s-a înscris la Facultatea de Psihologie. Asta deși primise mai multe burse de la Universități de prestigiu din Statele Unite, cum ar fi Harvard, Princeton sau Stanford. Între timp și-a înghețat anul, dar va relua cursurile după Jocurile Olimpice.

"Oamenii sunt frumoși, merită studiați, în primul rând vreau să mă cunosc pe mine, să mă ajut, ulterior îi pot ajuta și pe alții", a transmis David, în prima zi de studenție.

Părinții lui David Popovici au contribuit și ei foarte mult la formarea noului campion olimpic. Mama lui David, Georgeta, chiar a urmat un curs de ofițer de control antidoping pentru a înțelege mai bine ce pericole există în jurul întotătorului.

Încrederea este un cuvânt cheie pentru David Popovici. În cercul său au loc doar anumite persoane, printre care și antrenorul Adrian Rădulescu. Cei doi colaborează de 11 ani, iar luni seară au reușit să atingă obiectivul stabilit cu mult timp în urmă: aurul olimpic.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE