Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Despăgubiri pentru al Doilea Război Mondial. Polonia cere Germaniei 1,3 trilioane de euro pentru pierderile suferite în război

Polonia va cere Germaniei 1,3 trilioane de euro ca despăgubiri pentru pierderile suferite în cel de-al Doilea Război Mondial.

Anunțul Guvernului a venit în ziua în care s-au împlinit 83 de ani de la debutul ocupației naziste în Polonia, care a durat până la sfârșitul războiului, în mai 1945.

Trilionul de euro a fost estimat în baza documentelor istorice despre costul anilor de invazie. Guvernul spune că Polonia nu a fost compensată de Germania, în timp ce Berlinul susține că despăgubiri au fost plătite țărilor din blocul de Est, în anii de după conflictul mondial.

„Polonia a renunţat la reparaţii suplimentare cu mult timp în urmă, în 1953, şi de atunci a confirmat de mai multe ori această renunţare. Aceasta este o bază esenţială a fundaţiei ordinii europene de astăzi. Germania îşi recunoaşte responsabilitatea morală şi politică pentru al Doilea Război Mondial”, notează un purtător de cuvânt al MAE german, potrivit Agerpres.

Reacţia vine după ce liderul partidului polonez de guvernământ Lege şi Justiţie (PiS), Jaroslaw Kaczynski, a anunţat că Polonia va cere oficial Germaniei reparaţii de război în valoare de 6.200 de miliarde de zloţi, peste 1.300 de miliarde de euro, sumă despre care a adăugat că a fost ”calculată folosind metoda cea mai limitată, precaută”, prin urmare ea ar putea chiar să crească.

Care este poziția Poloniei

Guvernul comunist polonez a semnat în anul 1954 un acord cu fosta Republică Democrată Germană (RDG) prin care Varşovia renunţa la cererile privind reparaţiile de război. Însă actualul guvern polonez consideră acel acord ca fiind nul din punct de vedere juridic, dat fiind că atunci Polonia acţiona la ordinele URSS.

Aproximativ șase milioane de polonezi, inclusiv trei milioane de evrei, au fost uciși în cel de al Doilea Război Mondial, iar industria, infrastructura și cultura țării au suferit pierderi uriașe.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE