Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Demisia lui Benjamin Netanyahu, cerută de un miliardar influent din Israel: ”Singura soluție este schimbarea GuvernuluI”

Omul de afaceri Amnon Shashua, directorul companiei Mobileye specializată în conducere autonomă, a cerut înlăturarea imediată de la putere a premierului Benjamin Netanyahu și a Guvernului său. Antreprenorul cu o avere de peste un miliard de dolari a acuzat Executivul condus de Netanyahu că se face vinovat de "eșecuri, lipsă de coerență și incompetență", după ce gruparea Hamas a lansat un atac violent asupra sudului Israelului, începând din 7 octombrie, relatează agenția Reuters.

Amnon Shashua a publicat un editorial, pentru a exprima nemulțumirea sectorului privat față de Guvernul condus de Benjamin Netanyahu.

"Trebuie să ne diminuăm pierderile și să facem acest lucru rapid. Singura soluție pentru situația actuală din Israel este schimbarea Guvernului, iar acest lucru trebuie să se întâmple imediat", a scris directorul companiei Mobileye, în cotidianul financiar Calcalist.

Benjamin Netanyahu a stârnit controverse, duminică, în Israel, după ce a criticat în termeni duri șefii serviciilor de informații israeliene, pe motiv că nu i-au fost prezentate rapoarte despre atacul planificat de gruparea Hamas asupra Israelului. Pe fondul scandalului, premierul israelian și-a retras mesajul critic pe care l-a publicat pe platforma X (fosta Twitter) și și-a prezentat scuzele.

Potrivit agenției Reuters, Cancelaria premierului Netanyahu a refuzat să facă public un punct de vedere, ca urmare a editorialului scris de Shashua.

Antreprenorul a acuzat Guvernul Netanyahu că este mai preocupat de propria supraviețuire politică decât de "binele țării". Amnon Shashua susține că actualul Guvern ar putea fi înlocuit fără a organizarea de noi alegeri, și vrea formarea unei noi coaliții în cadrul actualului Parlament.

Netanyahu nu și-a asumat răspunderea pentru eșecurile din domeniul informațiilor și al operațiunilor, spunând doar că va fi timp pentru a pune întrebări dificile, după război.

Oficialii israelieni au anunțat că evenimentele care au dus la atacurile Hamas și modul în care autoritățile au gestionat situația de criză vor face obiectul unei investigații, însă în prezent se pune accent asupra conflictului.

Amnon Shashua este unul dintre cofondatorii companiei Mobileye specializată în dezvoltarea de sisteme de conducere autonomă. Înființată în anul 1999, firma a fost cumpărată de Intel în 2017 contra sumei de 15,3 miliarde de dolari, iar anul trecut a devenit din nou publică.

De asemenea, Shashua a fondat banca digitală One Zero și firma AI21 Labs.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE