Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Declarația Unică, înlocuită cu Declarația Inteligentă, din 2026. Cum ar putea funcționa

Marcel Boloș, ministrul Finanțelor, anunță că Declarația Unică actuală urmează să fie înlocuită de o Declarația Inteligentă/Digitală, din 2026, urmând ca anul 2025 să fie unul de tranziție între cele două.

Ministrul a mai precizat, într-un interviu pentru Profit.ro, că această nouă declarație va fi una precompletată, în baza informațiilor existente în bazele de date ale ANAf: e-Factură, e-TVA, e-Transport.

Boloș: În conținutul Declarației Inteligente, proceduri automatizate

”Aduce o serie de noutăți. Înlocuiește Declarația Unică actuală și, înainte de toate, se elimină estimatul, adică nu mai depui o declarație cu estimatul pentru următoarea perioadă.

Apoi, în conținutul Declarației sunt proceduri care vor fi automatizate, precompletări, calcule în interiorul Declarației.”, a precizat Boloș, pentru Profit.ro.

"Declarația Unică Unică Digitală posibil de aplicat cu veniturile aferente anului 2025, deci undeva în mai 2026 le vedem operaționale aceste declarații. În 2025 vrem să avem tranzitoriu Declarația Unică Digitală cu eliminarea estimatului. Ar fi în favoarea PFA. Apoi, în următorul an să fie operațional tot", a spus ministrul, pentru sursa citată.

Ce este Declarația Unică

Declarația Unică se depune anual pentru impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice (Formular 112).

Declaraţia unică se completează şi se depune de către persoanele fizice care în anul de impunere au realizat, individual sau într-o formă de asociere, venituri/pierderi din România sau/şi din străinătate şi care datorează impozit pe venit şi contribuţii sociale obligatorii, potrivit prevederilor Codului fiscal.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE