Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Cum fac față europenii exploziei prețurilor. Țările europene au luat măsuri de ajutorare a populației

În fața creșterii galopante a prețurilor energiei, mai toate țările europene au luat măsuri de ajutorare a populației, dar și a companiilor. Asta în condițiile în care cel mai mare producător de gaz rusesc, Gazprom a anunțat că gazele s-ar putea scumpi chiar și cu 60% în această iarnă. Pe fondul războiului din Ucraina, gigantul controlat de stat și-a redus drastic livrările către Europa.

Germanii plătesc facturi mai mari din octombrie

Puternic lovită de scăderea livrărilor de gaz rusesc după embargoul impus Moscovei, Germania a anunțat că cetățenii vor plăti facturi mai mari din octombrie. Și asta pentru că a introdus o nouă taxă, de 2,4 eurocenţi/kWh pentru a ajuta companiile de utilităţi să acopere pierderile. Însă cancelarul german a anunțat că nu își va lăsa concetățenii să înghețe la iarnă.

Olaf Scholz, cancelarul Germaniei: „Va exista, de asemenea, un alt pachet pe care îl vom alcătui împreună ca guvern federal, pentru a-i ajuta pe cetățeni să se asigure că pot face față provocărilor care vin odată cu creșterea prețurilor."

Guvernul de la Berlin se gândește și să extindă durata de viață a celor trei centrale nucleare rămase în țară și după sfârșitul anului.

Franța vrea să limiteze la 4% creșterea costurilor reglementate la energie electrică. Și pentru asta, guvernul a impus gitantului energetic EDF, deținut în proporție de 80% de stat, să vândă mai multă energie nucleară ieftină companiilor din piață. Costul total al noilor măsuri, care includ și ajutarea companiilor cu facturile mai mari de gaze și energie, se ridică la 25-26 de miliarde de euro.

Italia a aprobat la începutul lui august un nou pachet de ajutoare de circa 17 miliarde de euro pentru a proteja firmele și familiile de creșterea costurilor energiei și a prețurilor de consum. Asta, după ce în ianuarie au fost bugetați 35 de miliarde de euro pentru a atenua impactul scumpirii electricității, gazului și benzinei.

Spania a redus mai multe taxe pentru a scădea facturile consumatorilor și subvenționează până la sfârșitul lui mai 2023 costurile centralelor pe combustibili fosili, în încercarea de a reduce prețurile. Însă, în același timp, vizează ca pe termen lung să își dezvolte facilități de energie verde.

Plafonarea prețurilor la carburanți

Mai aproape de noi, Ungaria a plafonat prețurile carburanților la 480 de forinți, adică 1,19 euro pe litru din noiembrie anul trecut și a impus o interdicție de export a combustibililor. Recent, guvernul de la Budapesta a eliminat plafonarea preţurilor energiei şi gazelor pentru gospodăriile care au un consum mai ridicat. De la 1 august, tot ce trece de consumul mediu la nivel național va fi facturat la un preț mai mare.

Vecinii bulgari beneficiază de o reducere de 0,25 leva pe litrul de benzină, motorină și gaz petrolier lichefiat și metan din iulie până la sfârșitul anului, iar accizele la gazele naturale, electricitate și metan au fost eliminate. Guvernul de la Sofia a mai aprobat acum patru luni un pachet de un miliard de euro, menit să protejeze companiile și consumatorii cu venituri mici de scumpirile energiei și alimentelor.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE