Ligia Deca spune că prezenţa la şcoală şi bunăstarea elevilor, printre altele, sunt „foarte importante” pentru îmbunătăţirea performanţei elevilor, motiv pentru care se va acţiona „cu şi mai multă hotărâre” în implementarea măsurilor din noua lege a învăţământului preuniversitar.
Importante sunt, de asemenea, și „o nouă modalitate de formare a cadrelor didactice şi motivarea lor în carieră”, a mai spus aceasta.
„Prezenţa la şcoală şi bunăstarea elevilor sunt foarte importante pentru îmbunătăţirea performanţei elevilor în PISA (Programul pentru Evaluarea Internaţională a Elevilor - n.red.) şi cred că asta arată că trebuie să mergem înainte şi cu mare hotărâre în implementarea măsurilor în cadrul noii legi a învăţământului preuniversitar.”
„Vorbim despre o nouă modalitate de formare iniţială a cadrelor didactice şi în motivarea lor în carieră la formarea continuă, mentorat, salarii mai bune, oportunităţi mai bune de interacţiune cu colegii", a subliniat vineri Deca la dezbaterea "Rezultatele PISA 2022 în contextul reformei naţionale în domeniul educaţiei", manifestare organizată de Ministerul Educaţiei, Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică şi Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative, transmite Agerpres.