Discuțiile pe marginea spensiilor speciale continuă, iar Curtea Constituțională a României a dat o altă decizie care a fost considerată de neînțeles de multă lume. Practic, CCR susține că legea care elimină pensiile parlamentarilor este constituțională doar dacă se aplică pentru viitorii pensionari.
Astfel, parlamentarii cu un mandat complet, până la adoptarea legii, vor primi în continuare aceste pensii.
Cătălin Drulă: "Primesc și 11.000 de lei pe lună"
În direct la Euronews România, în cadrul emisiunii Vocile care contează, liderul USR, Cătălin Drulă, a comentat decizia.
"Instituie un principiu complet opus, de fapt, unei democrații liberale și a bazei pe care a fost fondată republica noastră. Este principiul privilegiului câștigat. Odată ce ai primit un privilegiu, nu-ți mai poate fi luat. Pentru că aceste indemnizații pentru limită de vârstă, adică pensiile speciale ale parlamentarilor, nu sunt pe o bază contributivă, nu sunt pentru că parlamentarii au plătit o parte din venitul lor într-un fond, în contribuție la CAS și primesc de acolo aceste pensii.
Au și pensie de aia parlamentarii. Eu sunt parlamentar, contribui la CAS, dar peste pensia normală, mai primesc o indemnizație stabilită din pix la niște valori generoase. Sunt niște foști parlamentari care iau până la 11.000 de lei pe lună. Și CCR spune că dacă au fost date la un moment dat, dacă omul le-a primit, nu mai puteți să le eliminați, decât pentru cei care de acum încolo ar fi trebuit să înceapă să le primească. Ori asrta este complet absurd", a spus Cătălin Drulă.
Drulă compară legea pensiilor cu cea asumată de Ciolacu, privind creșterea taxelor
Liderul USR consideră că așa-zisul principiu al securității juridice ar însemna un privilegiu acordat pe viață și că decizia ar putea deveni un precedent pentru acordarea și altor privilegii din bani publici.
El susține că, dacă legea nu se va abroga până la 1 ianuarie, aceste pensii vor rămâne "pe viață" și vor exista alte zeci de mii de pensionari speciali.
Drulă a comparat această lege cu legea creșterii taxelor, pe care Marcel CIolacu și-a asumat-o și care a intrat în vigoare cu efect imediat, chiar din această lună. La această lege, CCR nu a văzut probleme.