Coreea de Nord, una dintre cele mai închise ţări din lume, i-a invitat pe jucătorii de golf străini să participe la un turneu de amatori la Phenian pentru "a dezvolta legături de prietenie" cu omologii lor nord-coreeni, relatează AFP.
De la începutul anului 2020, ţara a impus restricţii foarte severe pentru combaterea COVID-19, dar există tot mai multe semne că regimul ar putea relaxa controalele la frontieră.
Iar invitaţia adresată jucătorilor de golf străini merge în această direcţie.
Terenul de golf al capitalei nord-coreene găzduieşte "o competiţie de jucători de golf amatori primăvara şi toamna, iar amatorii străini pot participa, de asemenea", conform paginii de internet a terenului de golf, care se află sub administraţia turismului de la Phenian.
Într-un alt semn de deschidere, Beijingul a confirmat în iulie că Coreea de Nord s-a înregistrat pentru Jocurile Asiatice, care vor avea loc în China în septembrie.
Un Chan-Il, un transfug devenit cercetător şi care conduce Institutul Mondial pentru Studii privind Coreea de Nord, a declarat că Phenianul "a făcut din golf o modalitate importantă de a obţine valută străină" şi chiar a creat un "departament de golf" la o cunoscută universitate sportivă din capitală.