Conducătorul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, a declarat luni că Israelul este pe cale să fie distrus; el a felicitat mişcarea islamistă palestiniană Hamas pentru atacul din 7 octombrie anul trecut pe teritoriul israelian, care a determinat statul evreu să lanseze operațiunea militară din Fâşia Gaza, transmite AFP.
Khamenei felicită Hamas pentru atacul din 7 octombrie
Atacul Hamas a fost "o lovitură decisivă dată regimului sionist", pe care l-a pus "pe calea care va duce la distrugerea" acestuia, a spus liderul religios iranian într-un discurs omagial cu ocazia a 35 de ani de la moartea predecesorului său, ayatollahul Ruhollah Khomeini, fondatorul Republicii Islamice.
Khamenei a apreciat că actul terorist "a avut loc la momentul potrivit" şi a adăugat: "bineînţeles, nu pot avea pretenţia că aceia care l-au gândit ştiau în ce măsură fac o treabă excelentă. Dar fapt este că asta au făcut".
"Regimul sionist se descompune treptat sub ochii popoarelor lumii", iar "mai devreme sau mai târziu America trebuie să înceteze să îl mai susţină", a afirmat el în faţa câtorva mii de oameni adunaţi la mausoleul lui Khomeini de lângă Teheran.
În 7 octombrie, Hamas a ucis în Israel aproape 1.200 de oameni, majoritatea civili, şi a luat circa 250 de ostatici, din care 120 se află încă în Gaza, iar 37 şi-au pierdut viaţa potrivit armatei israeliene.
Represaliile israeliene au constat într-o ofensivă aeriană şi terestră cu obiectivul declarat de a distruge Hamas. Autorităţile din Gaza, controlate de mişcarea islamistă, afirmă că operaţiunile militare au dus la moartea a peste 36.000 de palestinieni.
Iranul, care nu recunoaşte statul Israel, se prezintă ca unul din principalii susţinători ai Hamas.