Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Comunitățile de energie, la început de drum în România. În Europa de Est sunt mai puțin de 150 de comunități energetice

Dacă în alte state europene comunitățile energetice sunt în plină dezvoltare, România rămâne codașă la acest capitol. În țări precum Spania, orice grup de oameni poate să întemeieze o cooperativă și să aplice pentru fonduri naționale sau europene pentru instalarea unor panouri fotovoltaice. Energia este distribuită în comunitate pe o distanță de doi kilometri, la un preț fix, mult mai mic decât cel al pieței. În România, chiar dacă oamenii ar vrea să întemeieze comunități de energie, legislația nu le-ar permite să o facă. Asta pentru că nu avem reglementările necesare.

Maia Bondici, jurnalistă Euronews România: ”Între vecini este una dintre cele trei inițiative de comunități de energie din România. Mai mulți locatari din sectorul 6 al Bucureștiului au instalat panouri fotovoltaice chiar pe acoperișul blocului. În scurt timp, au devenit prosumatori”.

Proiectul pilot a început în 2022, iar Asociația ”Între Vecini” a investit 9.000 de euro în panourile fotovoltaice.

Eliza Bârnea, reprezentant Între Vecini: ”Este contribuția noastră, a fiecăruia, de a realiza tranziția spre o economie care nu este dependentă de combustibili fosili și printr-un sistem care este democratic și descentralizat”.

Vecinii au avut nevoie de puțină convingere la început, dar au înțeles rapid beneficiile unui astfel de proiect.

Nadia Crânganu, cenzor al Asociației de locatari: ”Știm că acesta este viitorul și vrem să facem parte sau să ne facem partea noastră în acest proiect de viitor”.

Deși este o comunitate care produce energie, legea din România încă nu le permite să o partajeze între vecini. Energia este folosită doar pentru părțile comune din bloc, iar surplusul merge în rețea.

Valentin Niculae, expert de energie: ”În acest moment practic se pot alimenta spațiile comune și practic pe rubrica de cheltuieli de la întreținere unde avem capitolul aferent energiei electrice, locuitorii nu vor mai plăti nimic sau foarte puțin”.

Uniunea Europeană a dat o directivă care să permită partajarea energiei în comunități pe o rază de doi kilometri. Deși România a implementat directiva, nu există și reglementări care să explice cum ar trebui să funcționeze.

Andrei Crăciun, coordonator de campanie Comunități de Energie Greenpeace România: ”Dacă ar fi existat posibilitatea ca ei să facă partajare de energie, oamenii din acel bloc ar fi putut să folosească energia produsă pentru a spăla vase, pentru a-și răci apartamentele, ș.a.m.d. Ăsta este un exemplu foarte concret. De ce este nevoie de această legislație”.

Comunitățile de energie din Spania ne arată cum ar putea să fie și la noi. De exemplu, în Balenya, în Nord Estul Spaniei, primăria a susținut proiectele comunității. Acum există cinci zone cu panouri solare în zonele publice din orășel, iar mai mulți oameni din comunitate beneficiază de energie verde, la un preț redus.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE