Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Avertisment de ploi și vijelii în toată țara, inclusiv în București. Cod roșu în trei județe

De la ora 15.00 este valabil un Cod Roșu de ploi abundente. Avertizarea vizează județul Vâlcea, dar și zona montană și submontană a județelor Gorj și Argeș.

Codul roșu este valabil până sâmbătă, 3 septembrie, ora 03:00.

Meteorologii anunță cantități de apă care pot depăși chiar și 100 de litri pe metru pătrat. În același timp, rămân valabile și celelalte avertizări meteo.

Cod portocaliu și galben de ploi și instabilitate atmosferică accentuată

În Oltenia, Transilvania, local în Maramureș, Muntenia și Dobrogea vor fi perioade cu averse torențiale, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă de 40-60 l/mp și izolat în Oltenia peste 70-80 l/mp. În sud-est, aversele vor fi asociate și cu descărcări electrice, intensificări ale vântului și vijelii.

În vestul, estul și sud-estul țării vor fi averse ce vor avea și caracter torențial, iar cantitățile de apă vor depăși local 25-40 l/mp. Local în sud-estul Munteniei și în Dobrogea, mai ales seara şi noaptea, aversele vor fi însoțite de descărcări electrice și intensificări ale vântului.

Fenomenele se vor manifesta între 2 septembrie ora 12:00 și 3 septembrie, ora 10:00.

Începând din dimineața zilei de sâmbătă (3 septembrie), aversele se vor restrânge spre sud-estul și estul țării.

Vremea în București

În București, cerul va avea înnorări și mai ales spre seară și noaptea vor fi averse și descărcări electrice. Se vor acumula cantități de apă de 15-25 l/mp și izolat peste 35 l/mp. Vântul va sufla în general moderat. Temperatura maximă va fi de 25-27 de grade, iar cea minimă de 13-14 grade.

Fenomenele vizate vor fi valabile începând cu 2.09.2022, ora 12:00 - 3.09.2022, ora 10:00.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE