Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Cluj-Napoca: Stradă surpată, case în pericol. Localnicii stau cu ochii pe cer și se roagă să nu plouă, iar autoritățile au declarat stare de urgență

După ce o bucată de stradă s-a surpat în Cluj-Napoca, localnicii se tem că și casele lor o vor lua la vale la prima ploaie. Autoritățile au declarat stare de alertă în zonă și au apelat la un expert ca să găsească cea mai bună soluție. La o primă evaluare, locuințele aflate pe marginea gropii nu au fost afectate. Dar rețeaua de apă și gaze este în pericol.

Stradă surpată, case în pericol, în Cluj-Napoca

Oamenii de pe strada Uliului stau cu ochii pe cer și se roagă să nu plouă. Deocamdată, autoritățile au pus saci de nisip în jurul gropii ca să nu o ia apa la vale. Proprietarii casei aflate chiar pe margine spun că primele fisuri au apărut în 2020, dar de fiecare dată au fost astupate cu asfalt. Același lucru s-a întâmplat și zilele trecute.

Bogdan Borza, proprietar: „Din momentul în care s-a turnat asfaltul s-a dus la vale tot. Tot vine poliția locală care nu poate să facă nimic și avem acum noroc că nu plouă astăzi. Ce se întâmplă dacă mâine sau următoarele zile o să plouă?”

Ioana Borza, proprietară: „Mi-e frică că o să se ducă casa, peste noapte. Dacă cred că niște saci de nisip opresc apa care vine pe stradă când plouă, poate nu-mi dau eu seama. Niște piloni, ceva, un un pod făcut ca lumea, dacă nu, se duce casa cu totul”.

Strada se află pe un deal. În ultimii ani, aici s-au construit case și blocuri cu câteva etaje. Oamenii dau vina pe camioanele care trec încărcate cu materiale. Mai mult, pe stradă nu există scurgere pentru apa de ploaie, așa că toată apa intră în pământ.

Localnic: „Apele care stagnează pe stradă în anumite porțiuni sapă pe dedesubt, iar mașinile care vin, mai ales alea grele, cum s-a construit foarte mult în ultimul timp, apăsând solul, el fuge la vale”.

Lucian Croitoru, director de comunicare companie de apă: „De altfel, și în situația acestei alunecări de teren, infiltrații de apă de ploaie în zona aceea ar putea duce la subspălarea pământului de sub asfalt”.

Acum, întreaga stradă riscă să rămână fără gaze și apă.

Lucian Croitoru, director de comunicare companie de apă: „Nu s-au constatat deplasări ale tubulaturilor care să pună în pericol evacuarea apelor uzate, însă cert este că această alunecare de teren de pe strada Uliului poate pune în pericol rețeaua de canalizare”.

Universitatea Babeș-Bolyai deține o clădire pe acel deal. Reprezentanții instituției de învățământ spun că aceasta a fost gândită să stabilizeze terenul. Zona a fost sondată, iar specialiștii trebuie să stabilească ce a provocat alunecarea de teren și care sunt soluțiile. Până atunci, oamenii vor circula pe o altă stradă.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE