Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

De două ori pe zi, Euronews România îți aduce un rezumat al știrilor cu care merită să pornești la drum și, respectiv, cu care să îți închei programul.

Raport ISW: Rusia se pregătește intens pentru un conflict pe scară largă cu NATO

  • Rusia se pregătește pentru un conflict convențional pe scară largă cu NATO, potrivit Institutului pentru Studiul Războiului (ISW).
  • Armata rusă întreprinde reforme structurale pentru a-și susține războiul din Ucraina, extinzându-și în același timp capacitățile convenționale în vederea pregătirii pentru un potențial conflict viitor cu NATO.
  • ISW spune că, în prezent, Rusia nu dispune de forța de muncă, de infrastructura militară și de capacitatea de pregătire pentru a dota în mod corespunzător diviziile militare de care va avea nevoie pe termen scurt și mediu.

Citește mai multe informații despre pregătirea Rusiei pentru un conflict pe scară largă cu NATO.

Perioada fără amenzi pentru cei care nu folosesc eFactura se extinde până la 1 iunie

  • Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a anunțat că perioada în care nu se vor aplica sancţiuni pentru cei care nu folosesc sistemul eFactura va fi extinsă cu două luni, până la 1 iunie.
  • El a menţionat că este o prelungire solicitată de mediul de afaceri, pentru a permite persoanelor impozabile să îşi continue adaptarea procedurilor/sistemelor pentru transmiterea facturilor.
  • În cazul în care statul român va lua o decizie în acest sens, reprezentanţii NextUp sunt de părere că amânarea aplicării sancţiunilor se va face în paşi, pe câteva luni, pe 3 luni, respectiv ulterior cu încă 3 luni, până când serverele ANAF vor fi complet pregătite să primească documente.

Citește mai multe detalii despre perioada fără amenzi pentru cei care nu folosesc eFactura.

Catherine, prințesa de Wales, a anunțat că are cancer: ”Sunt în primele etape ale acestui tratament”

  • Prințesa de Wales spune că se află în primele etape ale tratamentului, după ce în urma unor analize s-a descoperit că are cancer.
  • Într-o declarație video, Catherine spune că a fost un "șoc uriaș" după "câteva luni incredibil de grele".
  • Detaliile despre cancer nu au fost dezvăluite, dar Palatul Kensington spune că este încrezător că prințesa se va recupera complet.

Vezi mai multe informații despre sănătatea prințesei de Wales.

Un nou azil al groazei, în Prahova: Zeci de bătrâni cu handicap descoperiți cu scabie

  • Cei 93 de bătrâni stăteau în paturi ruginite și așternuturi murdare, camere cu igrasie și foarte mult praf.
  • Mai mult, unii dintre ei au fost izolați într-o altă parte a căminului din cauza scabiei. Sunt neregulile descoperite de inspectorii ANPC, în urma unui control.
  • Pentru problemele găsite, căminul a fost amendat cu 35.000 de lei și a fost propusă și închiderea temporară a serviciilor.

Vezi mai multe detalii despre noul azil al groazei din Prahova.

Netanyahu spune că Israelul se va descurca singur dacă SUA se opun asaltului de la Rafah

  • Netanyahu a declarat că i-a spus lui Blinken că apreciază sprijinul SUA în lupta sa împotriva Hamas și că Israelul recunoaște că trebuie să protejeze civilii.
  • Cu toate acestea, el a reiterat planurile de a pătrunde în Rafah, împotriva gardului de la granița sudică a teritoriului, unde peste un milion de locuitori din Gaza s-au refugiat în adăposturi improvizate.
  • Israelul spune că Rafah este ultimul bastion pentru militanții Hamas și că are un plan de evacuare a civililor înainte de un atac. Washingtonul spune că un asalt terestru ar fi o "greșeală" și ar cauza prea multe daune celor strămutați acolo.

Citește mai multe informații despre evoluția conflictului Israel - Hamas.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE