Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

De două ori pe zi, Euronews România îți aduce un rezumat al știrilor cu care merită să pornești la drum și, respectiv, cu care să îți închei programul.

SUA vor să trimită mai mulți consilieri militari în Ucraina, după ce Congresul tocmai a aprobat ajutorul pentru ucraineni

  • Americanii tocmai au aprobat acel pachet de sprijin militar pentru Ucraina, în valoare de 60,8 miliarde de dolari, însă acum se gândesc la o nouă măsură.
  • Pentru că rușii câștigă din ce în ce mai mult teren, oficialii din SUA se gândesc să suplimenteze numărul de consilieri militari în Ucraina.
  • Aceste persoane vor avea rol necombatant și doar ar ajuta Guvernul și Armata ucraineană, potrivit purtătorului de cuvânt al Pentagonului, Pat Ryder.

Citește mai multe despre perspectiva trimiterii mai multor consilieri militari americani în Ucraina.

David Popovici, patru medalii de aur la Campionatul Național

  • Parcurs perfect pentru David Popovici la Campionatul Național de înot, de la Otopeni.
  • Sportivul în vârstă de 19 ani a câștigat medalia de aur la toate cele patru probe la care a concurat.
  • În plus, el a obținut calificarea la Campionatul European din luna iunie, de la Belgrad - ultimul test înainte de participarea la Jocurile Olimpice.

Citește mai multe despre parcursul lui David Popovici la Campionatul Național de înot.

Referendum în nordul Kosovo. Majoritatea sârbă vrea să demită primarii de etnie albaneză

  • Sârbii din nordul Kosovo organizează duminică un referendum privind revocarea primarilor albanezi aleşi în urmă cu un an.
  • Mai multe orașe, majoritar sârbe din regiune, au primari care au fost aleși cu o participare de abia trei procente.
  • Primarii contestați prin referendumul de duminică au fost aleşi în aprilie 2023 în cursul alegerilor municipale boicotate de sârbii kosovari, care apoi au ieşit în stradă pentru a-i împiedica pe noii edili să-şi exercite funcţiile.

Citește mai multe despre referendum-ul din nordul Kosovo.

Gabriel Resources a deschis mai multe procese împotriva instituțiilor României, pentru sechestrul pus pe acțiunile Roșia Montană Gold Corporation

  • Compania Gabriel Resources a deschis mai multe procese împotriva autorităților române, prin care contestă sechestrul pus pe acțiunile companiei Roșia Montană Gold Corporation, al cărei acționar majoritar este.
  • Au fost înregistrate procese împotriva Registrului Comerţului Alba, Direcţiei Finanţelor Publice Braşov și Administraţiei Finanţelor Publice Alba.
  • Iar Roșia Montană Gold Coproration a dat și ea în judecată mai multe instituţii.

Citește mai multe despre procesele deschise de compania Gabriel Resources.

Antony Blinken va merge în Beijing, într-o încercare de a reface legăturile cu China și de evitare a unui conflict

  • Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, merge săptămâna viitoare la Beijing şi Shanghai.
  • Este o nouă încercare de a atenua tensiunile şi de a stabiliza relaţiile dintre Statele Unite şi China.
  • Departamentului de Stat anunță că discuţiile, care vor avea loc de miercuri până vineri, vizează întărirea canalelor de comunicare şi reducerea riscului de calcul greşit şi conflict.

Citește mai multe despre vizita lui.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE