În anul 1923, acum 100 de ani, se năștea una dintre cele mai apreciate personalități culturale din România: Monica Lovinescu. Critic literar, jurnalist, vocea pe care românii au ascultat-o ani la rând la Europa Liberă, Monica Lovinescu a trăit în exil în Franța, în perioada comunismului. Mama sa, rămasă în România a fost urmărită de comuniști și întemnițată în închisorile regimului opresiv. Despre drama familiei Lovinescu, a scris eseista și prozatoarea Doina Jela, într-un volum emoționant.
Anul acesta se împlinesc 100 de ani de la nașterea jurnalistei și criticului literar Monica Lovinescu. După instaurarea comunismului în România, în anul 1947, aceasta a trăit în exil, în Franța. A fost una dintre cele mai cunoscute voci ale postului de radio, anticomunist, Europa Liberă. Mama sa, Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu, soția criticului literar Eugen Lovinescu, a fost urmărită, umilită și închisă în penitenciarele comuniste.
Apoi, comuniștii au confiscat casa familiei Lovinescu. Despre povestea tragică a familiei, a scris eseista și prozatoarea Doina Jela. Cartea a fost lansată de curând, cu ocazia centenarului Monica Lovinescu.
Titlul volumului, ”Această dragoste care ne leagă. Reconstituirea unui asasinat” face referire la suferințele la care au fost supuse Monica Lovinescu și mama sa. Aceasta din urmă a fost acuzată de comuniști că ar fi transmis în afara țării știri din România și a fost condamnată în anul 1959, la 18 ani de închisoare. A murit în detenție, la penitenciarul spital Văcăreşti. A fost aruncată într-o groapă comună, din cimitirul închisorii.
Doina Jela, scriitoare, prietenă a Monicăi Lovinescu: Pe măsură ce avansam în documentare și citeam documentele, în fiecare zi aveam alt titlu. Și la un moment dat, pe la jumătatea documentării, când am ajuns să descopăr că toată ticăloșia celor care au arestat-o pe mama Monicăi Lovinescu a avut în subtext intenția de a-i lua casa, așa cum s-a făcut cu foarte mulți oameni care au plecat în pușcării numai fiindcă au râvnit niște activiști de partid sau niște securiști la casa lor, simplu. Și le-au făcut vreme de 5, 6, 7 ani dosare, au pus în lucru tot armamentul din dotarea securității, au făcut zeci și zeci de note informative, de ascultări cu telefonul în casă, de urmăriri pe stradă, toate astea ca să pună mâna pe o casă.
Volumul Doinei Jela este un document important, martor al atrocităților comise de autoritățile comuniste, în anii 50 ai secolului trecut. Este în aceeași măsură, o mărturie a legăturii mamă-fiică, în vremuri în care fiecare pas, scrisoare, sau vorbă erau atent monitorizate de Securitate. Pentru cei tineri, cartea poate fi un extraordinar manual de istorie.
Doina Jela, scriitoare, prietenă a Monicăi Lovinescu: Tot timpul trebuie să avem grijă să încercăm să le transmitem oamenilor emoție, considerând că toți oamenii sunt capabili de emoții, iar acestea sunt niște emoții primare. Relația mamă-fiică, mamă-copil, jertfa, nedreptatea, astea ne ating pe toți indiferent cum ar fi și n-am niciun motiv să cred că oamenii tineri n-au o curățenie și o dorință de bine și de dreptate. Deci da, încerc să îi apropii de istorie prin intermediul poveștii.
