Un demiurg-țăran care trăia în inima Parisului, Sfântul din Montparnasse... fără să fi fost de fapt vreun sfânt, un nou Tolstoi sau martirul unei singure forme. Sunt apelative care i-au fost atribuite lui Constantin Brâncuși, artistul român care, prin inovațiile creației sale, deschide drumul sculpturii moderne.
Pentru Constantin Brâncuși, operele sale și atelierul au constituit întodeauna un univers, o lume în care și-a trăit viața care provoacă și astăzi comentarii bogate și contradictorii.
Constantin Brâncuși mărturisea că viața lui sa fost doar un șir de minuni. Ce nu se aștepta însă a fost ca viața lui să capete aspect de mit și ca lucrările sale să stârnească savante comentarii estetice.
Opera lui Brâncuși, un reper pentru cultura mondială
Opera lui Brâncuși devine un reper și un câmp de bătălie pentru critica mondială și românească.
Irina Cărăbaș, istoric de artă: „În epoca de după Al Doilea Război Mondial au existat artiști și în Occident și în România cu precădere care au văzut în el, din diverse puncte de vedere, un punct de plecare. Pentru artiști, Brâncuși a arătat un drum pentru ieșirea din realismul socialist și asta a fost foarte important. Brâncuși a fost văzut ca un model, dar a fost văzut și în interiorul unei tradiții. Într-un fel Brâncuși însuși a provocat acest lucru. Unul dintre marile lui merite este că face să se întâlnească două timpuri: timpul modern și timpul arhaic.”
Erwin Kessler, directorul Muzeului de Artă Recentă: „În arta românească, moșternirea lui Brâncuși este sufocantă și aș zice chiar ucigașă. Este o moștenire toxică. Cred că este semnificativ și în discuția noastră despre Brâncuși acest an 1965. Asupra multora dintre sculptorii care au apărut de atunci încolo sau care erau în creștere în acel moment, Brâncuși a fost un stigmat. Un stigmat autoasumat. Stigmatul la care visezi. Să ajungi brâncușian. Ce înseamnă brâncușianism? Înseamnă arhaic, totemic, universalist și pur modernist.”
Istoric: Brâncuși era un țăran în mijlocul Parisului
Ca și la alți creatori de artă înnoitoare, omul nu poate fi despărțit de operă, de izvoarele de inspirație sau de împrejurările în care a creat.
Irina Cărăbaș, lector universitar UNARTE: „El era un țăran în mijlocul Parisului, care îți dădea mămăligă, după ce te plimba prin niște scenografii foarte elaborate, le știm din fotografiile lui. El a cultivat această dublă față și a dat posibilitatea ca figura lui să devină un fel de ecran pe care s-au proiectat atât aspirații de înnoire, moderne, cât și aspirațiile celor care voiau să se reconecteze la o tradiție.”
Dincolo de corelația om-operă, morfologia și semnificația lucrărilor sale trebuie explicate.
Erwin Kessler, directorul Muzeului de Artă Recentă: „Brâncuși este, în raport cu arta contemporană, ultimul modern. Este la pragul artei contemporane. El este în urma lui Picasso, este absolut clar. Brâncuși este ultimul mare Michelangelo, după el urmează dezintegrarea formei centrale, abstracte, unice, ideale care îl absoarbe pe un creator de geniu.
Lucrările lui Constantin Brâncuși au redefinit arta
În 1927, la New York, Constantin Brâncuși dă în judecată Vama Statelor Unite. Subiectul - Pasărea Măiastră, titlu sub care Constantin Brâncuși a realizat șapte opere în total. Lucrarea devine subiect de litigiu, într-un proces în care se discută ce este și ce nu este artă.
În Statele Unite, exportul sau importul de artă nu erau taxabile, iar vameșii au considerat că sculpturile lui Brâncuși sunt ustensile de bucătărie sau echipamente medicale.
Beatrice Onica-Jarka, avocat: „Nu este nimic surprinzător că și în Statele Unite ale Americii judecătorul a fost chemat să dea o decizie, sigur totul este subsumat deciziei finale dacă este artă sau nu este artă. În realitate, judecătorul a fost chemat să spună dacă încadrarea tarifară făcută de vameșii americani este corectă sau nu legal. Sigur că aici vine și frumusețea deciziei și prin aceasta consacrarea artei moderne. Este ceea ce spunea Degas despre artă. Arta nu este ceea ce vezi, ci ceea ce îl faci pe celălalt să vadă. Nu poate să existe o definiție mai frumoasă, chiar dacă nu este jurdică a artei.”
Irina Cărăbaș, lector universitar UNARTE: „E foarte interesant că instanțele care spun ce este arta nu sunt doar specialiștii, nu sunt doar istoricii de artă sau artiștii.Cine poate să spună astăzi ce este artă și ce este vandalism. Există niște granițe foarte fine și uneori legea este chemată să-și dea cu părerea.”
Nu căutați în arta mea formule obscure sau mistere, spunea Constantin Brâncuși. Ce vă ofer eu este o bucurie pură. Trebuie să o priviți până o descoperiți, ne mai îndruma Brâncuși.
