Nicolae Ciucă a fost validat în unanimitate de PNL, pentru a candida la alegerile prezidențiale. La Congresul PNL, au existat însă și discursuri care mai de care mai surprinzătoare sau chiar dure la adresa colegilor de coaliție, cei din PSD.
De altfel, numitorul comun a fost disocierea față de PSD. Chiar și Nicolae Ciucă a spus că dorește o coaliție cu partidele de dreapta.
PSD și PNL au devenit parteneri de coaliție în noiembrie 2021, iar Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu au schimbat scaunul de premier în iunie 2023.
Cele mai surprinzătoare declarații de la Congresul PNL
Unul dintre cei mai vehemenți a fost primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu: „În ultimii doi ani ne-am aşteptat cu toţii la o soluţie miraculoasă, hrănindu-ne cu iluzii, o soluţie care să ne menţină la guvernare cel puţin în condiţii similare ca în ultimii cinci ani. Unii dintre noi aşteptau acea soluţie de la PSD dar acea soluţie nu avea cum să vină, din motive foarte, foarte evidente. Primul motiv este că nu există soluţii miraculoase.
Al doilea motiv este că nu vin niciodată de la PSD. Ştiţi bine că nu are cum, pentru că, istoric vorbind, acest partid a fost întotdeauna adversarul nostru natural. Dacă ar putea, ne-ar vedea morţi, îngropaţi. Dar nu mor caii când vor câinii. După ce se vor duce toate aceste alegeri eu de un singur lucru mă tem efectiv şi nu vreau să se întâmple: să nu rămânem la guvernare la mila PSD, să nu rămânem la guvernare la cheremul PSD sau fiind brelocul PSD. Indiferent de rezultat, din punctul meu de vedere au aş alege totdeauna cu dragă inimă opoziţia".
Rareș Bogdan, prim-vicepreședinte PNL: „Eu sunt una dintre ţintele predilecte ale acestora, zi de zi şi în fiecare emisiune. Le promit PSD-iștilor - că tot au o problemă cu batista mea - că, pe 8 decembrie, după alegeri, le voi trimite o duzină de batiste ca să își steargă lacrimile că au pierdut alegerile prezidențiale".
Valeriu Iftime, președinte CJ Boroșani: „În matematica noastră de astăzi, niciun alt candidat nu se poate compara cu Nicolae Ciucă, dar niciunul. Domnul Nicolae Ciucă este cel mai frumos preşedinte uman pe care l-a avut vreodată România, pentru că este un om care crede în oameni, care iubeşte familia, care iubeşte ţara şi are ceva în el omenesc”.
Alina Gorghiu, ministrul Justiției: ”Am bătut PSD măr în 2014 și vom face același lucru și în acest an. România are nevoie de sinceritate și siguranță. Azi vom adopta o rezoluție prin care dăm familiilor din România siguranță. PNL e singurul partid care a făcut lucrurile concrete pentru siguranța cetățenilor. Nu ne dorim puterea absolută în țară. PNL propune un președinte în slujba țării”.
Emil Boc, primarul din Cluj-Napoca: „Nicolae Ciucă e un om care când aude alarma fuge spre pericol, ca să ne protejeze pe noi ceilalți”.
Lucian Bode, secretar general PNL: „Candidatul PSD are de dus o bătălie cu fostul președinte PSD, acum independent, și cu fostul lor copil de mingi pe stadioane, acum extremist pe spațiul stângii. Așadar, e o aglomerație mare. E prima dată în istorie când pe electoratul lor se bat mai mulți pesediști, unul mai roșu ca celălalt. Pe spațiul de dreapta e doar Nicolae Ciucă și cam atât. Mai e o doamnă nou venită, dar ea nu știe încă în ce barcă se află, dacă e de dreapta, dacă să câștige votul progresiștilor sau voturile suveraniștilor. De fapt, toți trei fac jocul PSD".
Mario De Mezzo, președinte PNL Slatina: „Pentru prima dată de la Al Doilea Război Mondial, Slatina are administrație liberală în cel mai crunt și corupt fief PSD al lui Paul Stănescu. A trebuit să îi convingem pe oameni că, la Slatina, PNL nu mai face blat cu PSD, lucru cu care ei erau obișnuiți de ani de zile. Într-o lume normală, Marcel Ciolacu nu ar avea ce să caute candidat la prezidențiale. Lupta noastră nu e cu Marcel Ciolacu, e cu caracatița din spatele lui care își dorește acest vis neîmplinit, de la Ion Iliescu încoace, președinția României".