Cel puțin un om a murit, iar alți 73 au fost răniți în Taiwan, după ce insula a fost lovită de cel mai puternic taifun din ultimii 30 de ani. Mai multe regiuni sunt afectate de inundații, dar și de vântul care bate în rafale de până la 230 de kilometri pe oră. Ministerul Apărării din Taiwan a mobilizat 36 de mii de soldați pentru misiuni de salvare.
Autoritățile au dispus suspendarea zborurilor, a circulației trenurilor și a transportului maritim. Aproape 9 mii de oameni au fost evacuați din zonele cele mai afectate. De asemenea, au fost închise școlile, dar și mai multe instituții publice. Oamenii spun că nu își amintesc de o furtună de o asemenea putere.
„La început nu a plouat abundent, dar brusc am auzit un vuiet de inundații. A fost ceva asemănător cu un tunet sau cu zgomotul unui tren care trece. Mi-am dat seama că ceva nu este în regulă și am ieșit să văd ce se întâmplă.”, spune un localnic.
Din cauza vântului puternic a fost afectată și rețeaua electrică, iar jumătate de milion de gospodării au rămas fără curent. Potrivit meteorologilor, încălzirea globală, dar și creșterea temperaturii apei oceanelor face ca furtunile tropicale să fie mult mai violente. Taiwan este des lovit de furtuni, iar cele mai multe victime au fost înregistrate în 2009, când aproape 900 de oameni au murit din cauza inundațiilor și alunecărilor de teren.