Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) a scos de la sertar Cartea de Evidență Personală a lui Nicolae Ceaușescu, documentul care conține biografia fostului dictator român, așa cum era înregistrată în arhivele Partidului Comunist Român (PCR).
Documentul este special în primul rând datorită numărului ”0000001”, fiind primul astfel de document emis pentru un membru PCR, și a fost întocmit în anul 1980.
Actul conține informații despre educația și parcursul profesional al lui Nicolae Ceaușescu, enumerate în detaliu.
Se menționează că fostul dictator a deținut mai multe titluri academice, inclusiv doctorate în economie și științe politice, precum și titluri onorifice de Doctor Honoris Causa la universități din întreaga lume.
Printre funcțiile și titlurile deținute de Ceaușescu, documentul evidențiază rolurile sale de membru în Comitetul Central al PCR, deputat în Marea Adunare Națională, precum și pozițiile de Președinte al Republicii Socialiste România, Președinte al Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România și Președinte al Frontului Democrației și Unității Socialiste.
Nicolae Ceaușescu și-a început cariera ca ucenic de cizmar
Cartea de Evidență arată că Nicolae Ceaușescu a început ca ucenic la un atelier de cizmarie în 1929, ajungând apoi activist în PCR și ulterior ocupând poziții importante în cadrul partidului și culminând cu șef al statului.
De asemenea, documentul oferă informații despre familia lui Nicolae Ceaușescu. Nicolae Ceaușescu a avut trei surori - Niculina, Maria și Lina - și cinci frați - Marin, Nicolae, Florea, Ilie și Ion.
Toți au fost țărani, cizmari sau ospătari înainte de 1944, pentru ca 1980, anul în care a fost redactat documentul, să-i găsească pe poziții net superioare, cum ar fi: Marin - din cizmar, consilier diplomatic; Florea - din ospătar, ziarist; Lina - din țărancă, directoare de liceu; Ion - din țăran, adjunct al ministrului Agriculturii; alți doi frați, Nicolae și Ilie, au ajuns generali-maiori.
Documentul a fost întocmit pe 27 mai 1980.