Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Ce este și cum funcționează Comisia Europeană

Comisia Europeană apără interesul general al Uniunii Europene, prin propunerea de acte legislative, asigurând respectarea acestora și implementând politicile și bugetul Uniunii.

Pe scurt

  • Comisia, executivul Uniunii Europene, stabilește prioritățile de cheltuieli ale blocului comunitar.
  • Propune bugetele anuale, care apoi necesită aprobarea Parlamentului și a Consiliului, și reprezintă Uniunea Europeană pe scena internațională.
  • Comisia Europeană este singura responsabilă cu elaborarea propunerilor de noi acte legislative.
  • Echipa de 27 de comisari, câte unul din fiecare țară a Uniunii, este coordonată de președintele Comisiei. Atunci când își formează cabinetul, președintele decide de ce domeniu politic răspunde fiecare comisar.
  • România deține portofoliul Transporturilor în actuala formulă a executivului comunitar.
  • Președintele Comisiei Europene este nominalizat dintre membrii familiei politice care a obținut cele mai multe voturi la alegerile pentru Parlamentul European. Candidatul este propus de liderii naționali în cadrul Consiliului European și votat apoi de Parlamentul European.

Ce face Comisia Europeană

Comisia este singura instituție a Uniunii Europene care prezintă Parlamentului și Consiliului, în vederea adoptării, acte legislative care protejează interesele UE și ale cetățenilor săi în chestiuni care nu pot fi abordate în mod eficient la nivel național.

Principalele atribuții

  • Propune noi acte legislative
  • Gestionează politicile UE și alocă fonduri europene
  • Garantează respectarea legislației UE
  • Reprezintă UE pe scena internațională

Componența Comisiei Europene

Conducerea politică a Comisiei Europene este exercitată de o echipă de 27 de comisari, câte unul din fiecare țară a UE, coordonată de președinta Comisiei. El este cel care decide de ce domeniu politic răspunde fiecare comisar.

Colegiul comisarilor este format din președinta Comisiei, opt vicepreședinți (dintre care trei vicepreședinți executivi), Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate și 18 comisari, fiecare responsabil pentru un anumit portofoliu.

Cum este numit președintele Comisiei Europene

Candidatul pentru funcția de președinte al Comisiei Europene este nominalizat de liderii naționali în cadrul Consiliului European, pe baza rezultatelor obținute la alegerile pentru Parlamentul European. Pentru a fi ales, candidatul propus are nevoie de sprijinul majorității membrilor Parlamentului.

Care este procedura pentru alegerea comisarilor europeni

Președintele Comisiei Europene selectează potențialii vicepreședinți și comisari pe baza sugestiilor din partea țărilor UE. Lista candidaților trebuie să fie aprobată de liderii naționali în Consiliul European.

Fiecare candidat se prezintă în fața Parlamentului European pentru a-și explica viziunea și a răspunde la întrebări. Parlamentul votează apoi dacă să accepte nominalizații ca o echipă. În cele din urmă, aceștia sunt numiți de Consiliul European, cu majoritate calificată.

Mandatul actualului Comisie este până la 31 octombrie 2024, până când noua echipa a Ursulei von der Leyen ar trebui să treacă de toate procedurile de numire, și să fie învestită.

Calendarul alegerilor din 2024

Alegerile 2024 în România. Pentru prima oară, toate cele patru rânduri de alegeri au picat în același an. Alegerile locale și europarlamentare au avut deja loc, pe data de 9 iunie. Când sunt organizate alegerile parlamentare și alegerile prezidențiale:

  • 9 iunie 2024 - alegeri locale și alegeri europarlamentare;
  • 24 noiembrie 2024 - alegeri prezidențiale, primul tur
  • 1 decembrie 2024 - alegeri parlamentare;
  • 8 decembrie 2024 -alegeri prezidențiale, al doilea tur.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE