De două ori pe an, în New York, are loc un fenomen cunoscut sub numele de Manhattanhenge. El se formează când soarele se aliniază la apus cu străzile din Manhattan, sub formă de grilă, și coboară sub linia orizontului, încadrat de numeroasele clădiri zgârie-nori.
Practic, este un apus perfect, spectaculos, care poate fi observat, de obicei, în lunile mai și iunie, pentru două zile la rând.
Ce este Manhattanhenge, "minunea cosmosului"
Numele fenomenului este o adaptare a denumirii celebrei structuri neolitice Stonehenge din Anglia, unde soarele se aliniază prin cercurilor concentrice de monoliți de piatră, cu ocazia fiecărui solstițiu. Lumina, care apune perfect între canioanele urbane din New York, rezultă practic din geometria dintre Soare și Pământ.
Lumina Soarelui, care apune într-un loc diferit în două zile diferite, se datorează faptului că "pământul este înclinat pe axa sa în timp ce orbitează în jurul Soarelui. (...) Este minunea cosmosului", a spus dr. Jackie Faherty, astronom la Muzeul american de Istorie Naturală, citată de New York Times.
Evenimentul atrage numeroși fotografi și turiști curioși să vadă un apus de soare unic. Anul acesta, potrivit unei prognoze a Serviciului Național de Meteorologie, fenomenul poate fi observat de două ori, pe 28 și 29 mai (la orele 20:12 și 20:13), dar și pe 12 și 13 iulie (la ora 20:20).
Se mai întâmplă fenomene asemănătoare și în alte orașe cu clădiri de tip zgârie-nori, precum Chicago, dar și în Montreal sau Toronto, din Canada.
Și iarna au loc uneori fenomene asemnătoare. De exemplu, un efect similar are loc la răsăritul soarelui, în lunile noiembrie și ianuarie, la aproximativ șase luni după Manhattanhenge. Dr. Faherty numește acest fenomen Reverse Manhattanhenge.
Termenul de Manhattanhenge a fost folosit prima dată în 1997, de către astrofizicianul Neil deGrasse Tyson, directorul Planetariului Hayden. Atunci, a apărut sub formă de benzi desenate publicate în revista de Istorie Naturală.
În anii 1800, arhitecții și planificatorii urbani au proiectat orașul New York ca un fel de rețea, cu străzile care merg aproximativ de la nord la sud, iar celalalte străzi transversale sunt așezate la unghiuri de aproximativ 90 de grade, orientate aproximativ de la est la vest.
