Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Cazurile COVID, din nou în creștere. Alexandru Rafila: „Nu cred că vom crește perioada de izolare”

România este astăzi pe locul 3 în Europa, atât la numărul infectărilor cu SARS-COV2, cât și la numărul de decese. Medicii se așteaptă la o creștere de la o zi la alta a numărului de internări. În spitalul Marius Nasta din București, aproape jumătate dintre paturi sunt ocupate cu bolnavi Covid. Vaccinul, spun medicii, rămâne în continuare soluția împotriva formelor grave.

Ministrul Sănătății, a vorbit în exclusivitate la Euronews România despre numărul mare de infectări din țara noastră. În viziunea acestuia, această situație se explică ărin transmisibiltiatea virusului.

Alexandru Rafila: „E vorba despre transmisibilitate, o varintă a virsului este mult mai transmisibilă decât cele de acum un an. Avem un număr mare de cazuri, dar proporțional, numărul de internări este mai mic decât valurile anterioare. Noi avem acum o medie de aproximativ 10.000 de cazuri pe zi și în total în România sunt internate 4.000 de persoane, deci nu este vorba de o proporție mare de internări. Am ajuns la 17% din totalul paturilor alocate pentru pacienții COVID, iar în secțiile de ATI, în jur de 15%.

Ce ne îngrijorează, într-un fel, este reinfectarea. Circa 20% din cazurile înregistrate zilnic în România sunt persoane reinfectate, care au făcut boala într-un interval de timp mai mare de 90 de zile. Dacă apare infecția la un interval mai mult de 90 de zile, atunci este vorba despre o reinfectare, iar aceasta apare atât la persoane vaccinate, cât și la persoane nevaccinate, fie că au trecut, fie că nu au trecut prin boală anterior”.

Un vaccin care să oprească transmiterea

Întrebat dacă reinfectarea este un efect direct al contagiozității, ministrul Sănătății a precizat că: „Este un efect direct al contagiozității și al faptului că răspunsul imun după vaccinare sau după boală nu mai este suficient, nu protejează împotriva transmiterii. Vaccinul inițial care era foarte bun, în momentul de față intervine doar la cazuri complicate, mai ales la persoane vârstnice sau care au alte afecțiuni, dar din păcate, transmiterea nu mai este oprită și sperăm cu toții ca în toamnă să avem un vaccin adaptat, care să oprească și transmiterea bolii pentru că dacă vrei să discuți despre controlul unei pandemii trebuie să ai un vaccin eficace care să oprească transmiterea”.

Mai puține decese față de valurile precedente

În același timp, ministrul a spus că nu există un risc ma mare de deces în cazul noilor tulpine.

Alexandru Rafila: „Nu este un risc mai mare. Numărul de decese, comparativ cu valurile precedente este mai mic. Probabil această creștere a numărului de cazuri se va opri în săptămâna aceasta sau săptămâna viitoare. Măsurăm săptămânal pentru că e mai relevant decât dacă măsurăm în fiecare zi pentru că variază câteodată de la zi la zi în funcție de adresabilitate și testare. Decesele vor mai crește în perioada următoare cu siguranță pentru că acestea sunt răsunetul numărului de cazuri crescut, dar după un interval de circa 3 săptămâni. Deci dacă avem o creștere astăzi, o să simțim acest lucru la nivelul cazurilor complicate sau chiar al deceselor abia după 2-3 săptămâni”.

Nu vom avea mai multe zile de izolare

Totodată, Alexandru Rafila a precizat că nu se întrevede o creștere a numărului de zile de izolare în viitor.

Nu cred că ne vom izola mai multe zile

Alexandru Rafila: „Nu cred că ne vom izola mai multe zile, dimpotrivă, observațiile care există în spațiul public în alte țări de exemplu, permit și persoanelor pozitive care au simptome reduse sau chiar nu au deloc, să se deplaseze sau chiar să meargă la lucru, dar cu condiția utilizării unei măști în mod corect. În România nu există această reglementare în momentul de față, dar experiența arată că o izolare timp de 5 zile este suficientă. Sigur, nu pentru cazurile complicate, dar pentru un caz obișnuit 5 zile sunt suficiente. Oricum, dacă mai iese în comunitate, recomandarea e să mai poarte masca încă câteva zile”.

Alexandru Rafila a vorbit și despre o viitoare campanie de vaccinare: „În primul rând trebuie să avem vaccinul disponibil și acesta să fie autorizat de Agenția Europeană a Medicamentului. În acest moment nu este autorizat, dar se speră că va fi autorizat, un vaccin adaptat tulpinilor circulante. Precauția este importantă, iar recomandarea formală a utilizării măștilor în mijloacele de transport în comun și spațiile închise, aglomerate rămâne principala noastră armă în această perioadă. Administrarea unei doze booster de vaccin, adaptată în toamnă, va însemna o bună garanție, mai ales pentru vârstnicii cu vârsta de peste 60 de ani sau persoane care au alte afecțiuni”.

Certificatul verde, un instrument care permite libera circulație în UE

Nu în ultimul rând, despre importanța certificatului verde, ministrul a spus că acesta este un instrument european, nu unul național.

 „Certificatul verde este un instrument european, nu este un instrument național. Comisia Europeană insistă asupra menținerii liberei circulații a persoanelor în spațiul Uniunii Europene și a evitării oricăror măsuri care ar limita această circulație liberă, cu excepția acestui certificat verde. Adică, în continuare certificatul verde este considerat, la nivelul Uniunii Europene, instrumentul care va permite libera circulație, iar stale membre au obligația de a furniza întreg sprijinul, încât o persoană să-l poată obține fie prin vaccinare, fie prin testare sau prin eliberarea unui document care să ateste trecerea prin boală, în ultimele 270 de zile”, a explicat Alexandru Rafila.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE