Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Cătălin Burghel, campion național la culturism: „Oriunde ai merge în concediu trebuie să găsești un loc unde să faci câteva exerciții”

În apropierea râurilor de mâncare de la all-inclusive, tentațiile sunt la tot pasul și mişcarea este obligatorie. Campionul național la culturism și antrenorul de fitness, Cătălin Burghel a explicat cum să ne menținem silueta chiar și în concediu, când răsfățul vine la pachet deseori cu plăceri culinare care îngrașă.

„Oriunde ai merge în concediu trebuie să găsești un loc unde să faci câteva exerciții”

„Eu cred că oriunde ai merge în concediu trebuie să găsești un loc unde să faci câteva exerciții, fie dimineață, fie când ai timp sau când te simți mai bine. În primul rând, când mergi în vacanță, cred că mergi mult mai bine pe jos decât o faci în majoritatea timpului, când nu ești în vacanță. Este foarte important dacă ai face asta dimineața, mai ales fiind la mare, si, per total, la sfârșitul zilei cred că ești mai câștigat doar mergând sau făcând plimbări. Tentațiile sunt mari și, automat, când stai și te relaxezi în vacanță. Probabil, dacă nu ai altă activitate riști să mănânci mai mult decât o faci de obicei”, a explicat Cătălin Burghel.

„Majoritatea vor să slăbească înainte să meargă în vacanță”

Întrebat dacă mentalitatea potrivit căreia trupul de vară nu se face iarna este bună, el a răspuns că „majoritatea vor să slăbească înainte să meargă în vacanță, la mare, și țin tot felul de diete, cu două, trei săptămâni înainte, iar apoi nu mai țin niciun fel de diete și chiar mănâncă un pic mai mult decât ar trebui.

„Aici apar niște deficite. Eu cred că cel mai ok ar fi să te relaxezi, să faci sport și în vacanță și să mănânci poate ceva puțin mai relaxat”, a mai spus campionul național la culturism.

Cătălin Burghel a mai adăugat că „trebuie să avem același tip de mese pe care îl avem și când nu suntem în vacanță”, cu mențiunea că porțile trebuie să fie mai mici.

„Să încercăm să ne bucurăm mai mult de vacanță, decat să ne concentrăm pe cât mâncăm”, a conchis el.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE