Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Cartea sincerității: Volumul autobiografic al lui Will Smith

O sugestie de lectură ar fi o autobiografie a unei celebrități. Mai exact, a faimosului Will Smith. Cartea este scrisă la patru mâini, adică actorul a beneficiat de ajutorul scriitorului Mark Manson. A ieșit un volum din care nu lipsesc nici umorul, nici istoria rap-ului, dar nici detaliile emoționante sau controversate, din viața celebrului Will.

Despre momentul de la Premiile Oscar 2022, s-a vorbit pe tot globul. Will Smith, actorul, muzicianul, producătorul, l-a pălmuit în direct pe Chris Rock. În urmă cu câteva zile, Will Smith și-a cerut, public, iertare. Regretă gestul și faptul că acesta a provocat atât de multă suferință, atâtor oameni.

„Este așa, o intrare pe o poartă extrem de largă în viața unui om care a început de undeva dintr-o condiție de sărăcie oarecare. Copilăria în Philadelphia nu a fost una dintre cele mai bogate, dar este povestea unei familii care muncește și care reușește să crească. Ce este fascinant, din punctul meu de vedere, la această carte? Este faptul că acolo este vorba de trăiri și de sentimente pe care le avem toți. Dacă o carte poate fi un ghid existențial sau, hai să zic, chiar terapeutic, biografia lui Will Smith este, pentru că vorbește despre trecerea de la copilărie la maturitate, vorbește despre frică, despre relația cu familia și despre cum prezența părinților cumva ne determină ..tatăl era o figură extraordinară, dar, în același timp, era autoritar, cu o educație din aceea milităroasă pe care o proiecta la modul agresiv asupra familiei, iar Will a crescut în această atmosferă în care își admira tatăl și, în același timp, în momentele în care ar fi trebuit să se opună sau să spună ceva, să-și apere, de pildă, mama care uneori era violentată fizic, nu avea putere și atunci, el a înțeles din acest lucru că este laș, adică că nu poate să acționeze,” a explicat Magda Mărculescu, director editorial.

Volumul este și o istorie a rapului, dar urmează și parcursul lui Will Smith pe scena unui stil muzical, unde supraviețuirea în topuri nu vine cât ai clipi. Dimpotrivă, vine greu și… la pachet cu probleme serioase.

„Mi s-a părut un lucru foarte interesant faptul că Will, fiind dintr-o familie de culoare, dar, în același timp, fiind educat într-o școală catolică – deci familia era protestantă, de culoare, școala în care a învățat era de albi, practic, nu a aparținut complet nici unei lumi, nici celeilalte. Pasionat de rap, de fapt el nu era chiar rapperul comunității lui pentru că avea o cultură care-l făcea să nu fie întru totul acceptat (…) practic aceasta este o carte despre cum îți construiești siguranța pentru a naviga în viață și, pentru tine ca cititor, rămâne un lucru extrem de puternic și anume că reușita este o dimensiune a autenticității. Dorind să te recunoști și să fii alături de tine și cumva să-ți accepți slăbiciunile, le poți transforma într-o forță,” a declarat Magda Mărculescu, director editorial.

Pentru cei care au citit autobiografia celebrului Will, gestul de la Oscaruri a fost de neînțeles. Pentru că citind despre viața lui Will Smith, sentimentul pe care îl ai la final este că ai asistat la un montagne russe de sinceritate, la viața unui om care tot ce a construit a făcut-o cu decență, echilibru și respect pentru ceilalți.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE