Călin Georgescu, candidatul independent la funcția de președinte al României spune că va evalua dacă România mai are nevoie de scutul de la Deveselu, în cazul în care va fi ales.
Operat de Armata Statelor Unite ale Americii, scutul de la Deveselu apără flancul estic al NATO de un eventual atac aerian.
”Totul se va evalua, care sunt avantajele, care pot fi avantajele în viitor, ce s-a întâmplat până acum. Este nevoie să evaluăm”, a spus Georgescu, adăugând „totul este transparent, totul va fi făcut legal, precis, constituțional, dincolo de dreptul meu transfer acest garant constituțional către partidele politice și le cer să garanteze demnitatea fiecărui cetățean român”.
Totodată, acesta a discutat despre ce se va întâmpla cu guvernul, dacă va ajunge la Cotroceni.
„Eu garantez că voi aduce un Guvern stabil. O să desemnez un premier din coaliția care se prezintă cu o majoritate, dar să fie în primul rând pregătit moral, profesional și, evident să putem negocia programul de țară prin care eu am fost desemnat președinte.
Vreau să subliniez un lucru. Așa cum spunea președintele Trump, viitorul va fi al patrioților, adăugăm și al oamenilor pregătiți moral și profesional. Asta este condiția. Restul nu pot să vă spun, pentru că nu am niciun nume.
Nu le știu pe toate, prin urmare, voi fi foarte pregătit cu cei mai buni consilieri și cei mai buni experți pe care îi voi strânge în jurul meu, asta e cert, și pe care îi am deja. Vorbesc de echipa de la Cotroceni.”, a declarat Călin Georgescu la emisiunea „Marius Tucă Show” de la Gândul.