România nu a primit o garanție clară din partea Austriei că ar putea intra în spațiul Schengen până la finalul anului nici măcar parțial, adică doar pentru transportul pe cale aeriană. Ministrul de intrene austriac a declarat că spațiul de liberă circulație nu este funcțional și că este gata să facă un prim pas ca România și Bulgaria să adere la Air Schengen.
Însă doar dacă sunt îndeplinite condițiile solicitate. Bulgaria a anuțat, însă, că nu este de acord cu aceste condiții și are o poziție fermă.
Pentru prima dată, premierul bulgar amenință autoritățile de la Viena ca își va schimba atitudinea față de firmele austriece, dacă Austria nu va înțelege poziția Bulgariei.
Reacția Bulgariei privind condițiile puse de Austria
Kalin Stoyanov, ministrul bulgar de Interne: "În ceea ce ne privește pe noi, bulgarii, credem că aceasta a îndeplinit toate condițiile pentru a fi membru cu drepturi depline al spațiului Schengen. Acest lucru a fost confirmat încă o dată în timpul misiunii de informare din Bulgaria, care a avut loc la sfârșitul lunii noiembrie. A fost o inspecție privind Schengen, iar din misiune au făcut parte și experți din Țările de Jos și din Austria."
Ministrul austriac a spus că este pregătit să le dea o șansă celor două țări, doar dacă sunt îndeplinite anumite cerințe. Este vorba despre creșterea operațiunilor Frontex în Bulgaria, sporirea controalelor la frontieră, precum și acceptarea de către cele două țări a solicitanților de azil din Austria, în special afgani și sirieni. Aceste măsuri au scopul de a face spațiul Schengen funcțional, spun austriecii.
Premierul bulgar a spus că relaxarea regulilor spațiului aerian nu elimină problema cozilor la frontiere.
Nikolai Denkov, prim-ministrul Bulgariei: "Bulgaria nu va accepta noi condiții privind Schengen, dar vom accepta orice va contribui la securizarea frontierei noastre. Care condiții sunt acceptabile și care nu, asta vom stabili în timpul negocierilor care vor avea loc. Relaxarea regulilor spațiului aerian nu elimină problema cozilor la frontiere. În timpul negocierilor, voi spune foarte clar că, dacă nu există nicio înțelegere privind poziția Bulgariei, acest lucru va influența atitudinea Bulgariei față de Austria și firmele austriece."
Forumul Salzburg este un parteneriat între nouă state central europene, creat cu scopul de a întări securitatea și cooperarea între regiuni. Forumul a fost format la inițiativa ministerului austriac de Interne în urmă cu 23 de ani și are în componență Austria, Bulgaria, Croația, Cehia, Ungaria, Polonia, România, Slovacia și Slovenia.