Bucureștiul este înecat de mașini și de poluare, iar în parcările de tip park&ride de la periferia Capitalei sunt multe locuri goale. În parcarea din Străulești au fost închise două din cele trei etaje pentru că nici măcar primul etaj nu se ocupă niciodată. Bucureștiul este în topul celor mai poluate capitale din Uniunea Europeană și printre puținele orașe în care nu se impun taxe pentru mașinile care intră în zonele centrale.
Doar o treime dintre locurile disponibile de parcare, ocupate
Parcările de tip park&ride sunt pentru cei care intră sau lucrează în oraș, dar locuiesc în afara lui. Scopul este ca șoferii să-și lase mașinile la periferie și să ia mijloace de transport în comun, aflate chiar la parterul parcărilor supraterane. Bucureștiul are trei astfel de parcări publice, dar există parcări și în alte zone din Capitală. Cea din Străulești, făcută de Metrorex, pare abandonată, deși au fost investite peste 70 de milioane de lei pentru a fi construită.
În orele de vârf, Capitala este sufocată de trafic. Asta în contextul în care parcările de la periferia orașului sunt goale. Aici în parcarea din Străulești, două din cele trei etaje sunt închise, asta pentru că primul etaj nu se ocupă niciodată în totalitate.
În schimb locurile libere și gratuite din jur sunt pline. Sabina are 31 de ani. Locuiește la periferia Capitalei, dar lucrează în oraș. În trecut își lăsa mașina în parcare și lua metroul, dar acum consideră că e prea scump. 50 de bani pe oră. Adică 5 lei pe zi. În oraș, parcarea oferită de primărie costă 5 lei pe oră.
Sabina: ”Dacă vine vorba de metrou, este sfânt. E cel mai de încredere, mai ales cu traficul pe care îl avem în oraș.”
La solicitarea Euronews, Metrorex spune că în prezent gradul de ocupare al parcării a crescut și că sunt în jur de 220 de mașini în fiecare zi. În momentul în care noi am filmat, erau doar 90 de mașini parcate. Compania declară și că analizează posibilitatea de introducere a unui abonament de parcare care să fie mai avantajos decât tariful existent. În timp ce doar o treime dintre locurile disponibile de parcare sunt ocupate, zonele de lângă, unde nu plătești ca să parchezi, sunt pline. Iar străzile din București arată în continuare așa.
Traficul, cea mai mare sursă de poluare din Capitală
Oana Neneciu, expert de mediu poluare: ”Este estimat că undeva la 60% din poluarea din oraș provine din traficul auto. Bucureștiul este singura capitală din Europa care nu are niciun sistem de descurajare a cetățenilor de a folosi mașina până la locul de muncă. Sistem de descurajare care ar presupune pe deoparte taxă pe tranzit, taxă pe anumite zone unde avem congestii frecvente.”
În parcarea din Berceni sunt aproximativ 300 de locuri disponibile la park&ride. 20% dintre acestea sunt rezervate de oamenii care locuiesc în zonă, iar restul se află în regim de parcare publică. Adică o oră costă 2 lei. Pentru George, care stă în Ilfov dar vine în București săptămânal, este mult mai avantajos să-și lase mașina aici.
George: ”Nu-și are sensul să stau în traficul din București. Și mai ales că nu sunt parcări. Și dacă sunt parcări, slabe șanse să le găsești și la niște prețuri de poți să plângi. Mai bine o las aici o oră două.”
Când vine vorba de parcarea din Pantelimon, construită de Primăria Capitalei, multe dintre mașinile parcate aici par uitate de proprietari. Asta poate pentru că parcarea aici este gratuită.
Deși a fost discutată posibilitatea de a introduce taxe pentru tranzitarea anumitor zone din Capitală, pentru a promova conceptul park&ride și pentru a reduce poluarea, niciunul dintre primari nu a mers cu decizia până la capăt. Primăria Capitalei nu a oferit un punct de vedere cu privire la strategia de reducere a traficului.