Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Banii și know-how-ul legendelor nasc performanță. Henry și Fabregas au promovat-o pe micuța Como. Beckham, Ronaldo, sau Mane au propriile echipe

Pentru multă lume, Como înseamnă doar o destinație turistică superbă din Italia, pe malul lacului cu același nume, cunoscută și ca loc de naștele al unor figuri culturale emblematice, precum cea a poetului Caecilius. Însă pentru pasionații de sport, Como este și echipa de fotbal omonimă din Lombardia, care tocmai a promovat în Serie A, alături de Parma, echipa românilor Dennis Man și Valentin Mihăilă.

Como a reușit această performanță chiar în ultima etapă din Serie B, după 1-1 cu Cosenza și a profitat că Venezia a pierdut cu Spezia.

Thierry Henry și Cesc Fabregas au promovat-o pe Como în Serie A

  • Como are o valoare totală a lotului de 40,2 milioane de euro, conform publicației de specialitate Transfermarkt și se află pe locul 3, din acest punct de vedere, printre echipele din Serie B. Cel mai valoros lot îl are Parma, 65,7 milioane de euro. În comparație, campioana României, FCSB, are o valoare a jucătorilor de 32,45 milioane de euro și este cel mai scump club din fotbalul românesc.

Povestea echipei Como este una specială și interesant este că ea a promovat pe prima scenă a fotbalului italian având la timonă doi foști jucători legendari, pe francezul Thierry Henry (46 de ani) și pe spaniolul Francesc Fabregas (37 de ani). Ei sunt acționari minoritari, iar Fabregas este și antrenor secund.

Cei doi au fost coechipieri la Arsenal, iar Henry a fost golgheter în ultimul sezon în care "Tunarii" au fost campionii Angliei, 2003/2004.

Din consiliul de administrație al clubului Como face parte și fostul mijlocaș de legendă al lui Chelsea, Dennis Wise (57 de ani), fost coleg cu Dan Petrescu în acele vremuri.

  • Como, club fondat în 1907, a jucat 13 sezoane în Sezie A, acolo unde a evoluat ultima dată în stagiunea 2002/2003. Cea mai bună clasare în prima ligă a fost în 1949/1950, când a încheiat pe poziția a șasea.

Clubul, care își dispută meciurile de "acasă" pe micuțul stadion istoric Giuseppe Sinigaglia, a avut probleme financiare mari, iar în 2017 a ajuns tocmai în liga a patra. A promovat în Serie C în 2019, atunci când echipa a fost preluată de indonezienii de la Djarum, niște giganți ai tutunului. Investițiile s-au simțit imediat, iar Como a ajuns în Serie B în 2021.

Thierry Henry și Cesc Fabregas au intrat în acționariat în 2022, iar peste un an, Fabregas s-a implicat și în partea tehnică și a devenit antrenor al echipei Under 19 a clubului, însă a și jucat în culorile clubului. La câteva luni distanță, în decembrie 2023, spaniolul a ajuns antrenor secund la prima echipă. De altfel, Fabregas a fost și antrenor principal între etapele a 14-a și a 18-a, într-un sezon în care s-au perindat patru tehnicieni pe la echipă. De fapt, el este cel care pregătește echipa, cu toate că, în acte, figurează Osian Roberts ca "principal".

  • Povestea lui Fabregas va fi transpusă într-un documentar care va relata cariera sa. A apărut deja trailerul, însă nu a fost anunțată data lansării.
  • Atât Fabregas, cât și Henry sunt campioni mondiali și europeni cu naționalele lor, Spania, respectiv Franța.

Marii sportivi, exemple de manageri de succes

Como reprezintă un exemplu de management profesionist,în adevăratul sens al cuvântului, iar activitatea lui Thierry Henry, Cesc Fabregas și Dennis Wise s-a văzut cu vârf și îndesat dacă avem în vedere că echipa este una micuță, fără mari pretenții la "fotbalul mare", căreia nu mulți specialiști îi dădeau șanse de promovare mai ales în acest sezon, în care a avut patru antrenori.

În fotbalul mare, dar și în cel "mai mic", mâna specialiștilor se vede, iar exemplele sunt multe. Unul dintre ele este brazilianul Ronaldo, coleg de generație cu Henry, care are chiar două echipe. Fostul mare atacant este patron la clubul spaniol Real Valladolid, din septembrie 2018, la câteva luni după ce echipa a promovat în La Liga. Acum, trupa lui Ronaldo joacă în eșalonul secund, dar e lider și e favorită la revenirea în La Liga. În plus, Ronaldo este acționar majoritar și la clubul brazilian Cruzeiro, echipa care l-a lansat în fotbalul european și de unde a plecat la PSV Eindhoven în 1994.

David Beckham (49 de ani) este un alt exemplu de management de succes în fotbal. Starul englez a construit un adevărat imperiu în SUA, la Inter Miami, acolo unde este co-proprietar și unde a reușit să-l aducă pe marele Lionel Messi, în vara lui 2023. La echipa americană au ajuns și alți jucători uriași, precum Luis Suarez, Blaise Matuidi, Gonzalo Higuain, Sergio Busquets sau Jordi Alba.

Beckham mai deține și micuța echipă engleză Salford City, din liga a patra, acolo unde mai au acțiuni și frații Garry și Philip Neville, dar și Nicky Butt, Paul Scholes și Ryan Giggs, cu câte 10%.

Un fost jucător legendar al Barcelonei, Andres Iniesta, este actionar majoritar la Albacete, divizionară secundă din Spania, iar fostul atacant ivorian Didier Drogba este co-proprietarul echipei Phoenix Rising din liga a doua americană.

Superstarul francez Zinedine Zidane este și el acționar la micuța echipă franceză Evian, alături de foștii lui colegi de generație, Bixente Lizarazu și Alain Boghossian. La această echipă a jucat și românul Dan Nistor.

În toamna lui 2023, mijlocașul senegalez Sadio Mane (32 de ani), coleg cu Cristiano Ronaldo la Al-Nasr, a cumpărat o echipă din liga a patra franceză, Bourges Foot 18, pe care a promis că vrea să o transforme total. Mane este implicat și în altfel de proiecte în țara sa, acolo unde a construit un spital pe care l-a inaugurat în vara lui 2021.

Chiar și baschetbaliștii au investit în fotbal. De exemplu, LeBron James este acționar minoritar la Liverpool, iar Steve Nash are acțiuni la Mallorca.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE