Cel mai important lider al Al-Qaida, Ayman al-Zawahiri, a fost ucis de o dronă americană în Kabul. Acesta avea 71 de ani și a fost secundul lui Osama bin Laden. Atacul a fost aprobat de președintele american Joe Biden.
Al-Zawahiri a devenit liderul grupării teroriste sunnite în 2011, după ce Statele Unite l-au eliminat, în timpul administrației Obama, pe Osama bin Laden, cel responsabil pentru o serie de atacuri teroriste, inclusiv pentru cele din 11 septembrie 2001.
Al-Zawahiri era de origine egipteană și a condus propriul său grup terorist până în 1990, când rețeaua lui a fuzionat cu al Qaida. El era cunoscut ca fiind adeptul atacurilor cu impact vizual și al masacrării în public a civililor.
„După ce l-a căutat fără încetare pe Zawahri, ani de zile, sub președinții Bush, Obama și Trump, comunitatea noastră de informații l-a localizat pe Zawahri la începutul acestui an. Se mutase în centrul orașului Kabul pentru a se reuni cu membrii apropiați ai familiei sale.
După ce am analizat cu atenție dovezi clare și convingătoare ale locației sale, am autorizat un atac punctual care să-l scoată de pe câmpul de luptă, odată pentru totdeauna. Această misiune a fost atent planificată, a minimizat riguros riscul de vătămare a altor civili.”, a spus Biden.